Rafila: Propunerea impozitării concediilor medicale a venit de la Ministerul de Finanţe
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, la Slobozia că propunerea impozitării concediilor medicale a venit de la Ministerul de Finanţe, dar că pentru pacienţii cu boli cronice sau oncologici va exista „o măsură reparatorie”.
- „Din câte ştiţi, Ministerul de Finanţe este la colegii noştri de coaliţie, de acolo a plecat propunerea.
- Eu o înţeleg, din punct de vedere al finanţistului, dacă vreţi, eu nu sunt finanţist. Dar, sigur că sunt pacienţi care au boli cronice, pacienţi oncologici la care şi costurile vieţii de zi cu zi sunt importante, iar discuţia care există în momentul de faţă este de a analiza dacă această impozitare va fi ridicată pentru unele categorii sau în general.
- Aşteptaţi să avem discuţii, dar, cu siguranţă, pentru pacienţii cu boli cronice sau oncologici, eu am avut o poziţie în acest sens, va exista o măsură reparatorie”, a precizat Rafila.
„Nu este vorba de niciun impozit suplimentar, ca să lămurim lucrurile de la început”
Ministrul Sănătăţii consideră că impozitarea concediilor medicale nu reprezintă o supraimpozitare.
- Când lucraţi, primiţi un salariu, venitul este impozitat cu 10%. În cazul concediilor medicale, venitul nu este impozitat. Este vorba de impozitarea acelui venit.
- A existat o ordonanţă de urgenţă, iniţiată de Ministerul de Finanţe, care a introdus şi veniturile din concediile medicale în această grilă de impozitare, care se aplică în mod curent. Dacă spui că este supraimpozitare se înţelege că e un impozit suplimentar. Nu este vorba de niciun impozit suplimentar, ca să lămurim lucrurile de la început!”, a mai spus Rafila, într-o conferință de presă la Slobozia, conform Agerpres.
Ciolacu: Au fost 274.000 de concedii medicale date pentru că ne-a durut spatele și 187.000 fiindcă am strănutat şi am fost răciţi
În România s-au înregistrat 274.000 de concedii medicale acordate pentru dureri de spate şi 187.000 de concedii medicale acordate „pentru strănutat şi răceală”, a susținut marți premierul Marcel Ciolacu, arătându-se nemulţumit că pentru astfel de afecţiuni se dau concedii medicale pentru care ar trebui aplicată scutirea de impozit, dacă acest lucru va fi aprobat şi de Camera Deputaţilor.
- „A fost o discuţie în coaliţie, ţinând cont că este, ştiţi, tehnica legislativă, că nu am voie să dau ordonanţă cât timp este în… Şi am avut o discuţie în coaliţie, liderii de grup şi domnul Simonis s-au pus de acord şi au trecut legislaţia. Vom vedea impactul. (…)
- Din ce ţin minte, au fost 274.000 de concedii date pentru că ne-a durut spatele. Au fost 187.000 de concedii medicale date în România fiindcă am strănutat şi am fost răciţi. Dacă vrem să încurajăm… deci trebuie făcută o distincţie clară între cei care au nevoie, se află într-o nevoie, care au o boală gravă, între doamnele însărcinate, concediu, ştiţi foarte bine că cheltuielile cele mai mari sunt când e copilul foarte mic”, a afirmat Ciolacu, citat de News.ro.
- „Vrem să facem o ordine în România sau vrem să continuăm… Eu v-am spus punctul meu de vedere. Dacă vrem pentru răceală să dăm scutiri de impozite, dăm scutiri. Dacă vrem pentru o durere la spate şi n-am putut merge la muncă zece zile şi avem două milioane de zile de concediu pe acest specific, vrem să dăm scutiri de impozite? Foarte bine. Să ştiţi că nu le daţi numai din banii mei. Le dăm din banii la toţi. Camera Deputaţilor este independentă, deoarece ea legiferează. Eu nu o să dau o ordonanţă, pentru că aş încălca legea. Eu v-am spus părerea mea personală”, a adăugat premierul.
Și săptămâna trecută premierul Marcel Ciolacu declara că trebuie descurajat abuzul de concedii medicale nejustificate, precizând, însă, că este nevoie de o clarificare legislativă pentru cei pentru care este obligatoriu acest tip de concediu.
Amintim că Senatul a eliminat, luni, impozitarea de 10% pe concediile medicale, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc afirmând că, prin amendamentul adoptat, s-a eliminat şi impozitarea concediului de maternitate şi impozitarea concediului pentru îngrijirea copilului bolnav. Proiectul merge acum la Camera Deputaţilor – for decizional.
Impozitarea cu 10% a concediilor medicale a fost introdusă în decembrie 2023 prin ordonanță de urgență. Ministrul PNL al Finanțelor, Marcel Boloș, a apărat măsura susținând, în mod fals, că nu se aplică pacienților oncologici sau în cazul concediilor de maternitate.
- „Am ajuns în situația în care în concediu medical ai salariul mult mai mare decât dacă ai fi la muncă, pentru că aveam până la 1 ianuarie concediile medicale scutite de plata CASS.
- Cheltuielile pentru concediile medicale au ajuns la cifra record de 6,3 miliarde de lei. Nu vorbim de cei cu boli cronice, cu boli profesionale, de cei cu indemnizații de maternitate și paternitate.
- Nu vorbim de cei cu boli cronice, cu boli profesionale, de cei cu indemnizații de maternitate și paternitate. Vă dau un exemplu. O reorganizare a activității intr-o instituție publică a dus adeseori la concedii medicale de 2-3 luni. Nu e o situație normală. Nu putem sta neputincioși să ne uităm cum cresc aceste costuri.” Anul trecut s-au aprobat 4,3 milioane de concedii medicale, costurile fiind de peste 6 miliarde de lei”, a declarat Boloș, în ianuarie, la Digi24.ro.
Introducerea, de la 1 ianuarie, a impozitării cu 10% a concediilor medicale a fost criticată dur de asociaţiile de pacienţi.