Radu Mihaiu depune plângere penală împotriva BEC Sector 2: Se vede cu ochiul liber cum se încearcă fraudarea alegerilor

Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a anunţat că o să depună plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în acte publice.

„Se vede cu ochiul liber modul în care se încearcă fraudarea alegerilor de la Sectorul 2, vom extinde plângerile la mai multe secţii unde tot procesul de vot a fost pus sub semnul întrebării, cu buletine preştampilate în ziua votului, cu chei de control care nu se închideau, cu presiune pusă pe preşedinţii nedormiţi”.

„Am crezut că situaţia de la Sectorul 2 se poate închide civilizat, dar deja abuzurile sunt de nepermis. Depunem plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în acte publice. Legea nu poate fi călcată în picioare din interese politice! Nu se poate trece cu forţa peste comisia din secţie care declară în scris că rezultatul este viciat flagrant”, a scris Radu Mihaiu, marţi pe Facebook.

El a mai spus că se vede cu ochiul liber cum este încercată fraudarea alegerilor de la Sectorul 2 şi a adăugat că va extinde plângerile la mai multe secţii unde tot procesul de vot este îndoielnic.

„Se vede cu ochiul liber modul în care se încearcă fraudarea alegerilor de la Sectorul 2, vom extinde plângerile la mai multe secţii unde tot procesul de vot a fost pus sub semnul întrebării, cu buletine preştampilate în ziua votului, cu chei de control care nu se închideau, cu presiune pusă pe preşedinţii nedormiţi. Iar cel mai grav, pe secţiile închise (multe forţat), există 504 voturi exprimate care nu se regăsesc nicăieri. Repet, ca să fie clar, 504 oameni au votat, dar opţiunea lor nu apare de niciun fel”, a conchis edilul de sector.

Tot marţi, Radu Mihaiu a acuzat că i-a fost respinsă politică, din cauza PSD, cererea sa de renumărarea voturilor în acest sector, cu toate că cei din comisia de numărare a recunoscut, în scris, eroarea. Candidatul ADU pentru un nou mandat de edil a adăugat că va soliciat Biroului Electoral Central să intervină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *