Radu Grădinaru (AUR): industria sticlei din Dorohoi s-a transformat într-o ruină. Nu mai suntem în stare să ne producem propriile farfurii din care ne hrănim

Deputatul AUR Radu Grădinaru trage un semnal de alarmă cu privire la economia României, prezentând cazul industriei sticlei și porțelanului din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, distrusă în ultimele trei decenii de partidele care s-au succedat la guvernare. Într-o declarație politică, Grădinaru se întreabă dacă s-a schimbat cumva procesul de producere al sticlei sau cel al porțelanului sau dacă era nevoie de retehnologizare mascată în privatizare, atrăgând atenția asupra faptului că România a ajuns de la o națiune autosuficientă să nu mai producă nici măcar chibrituri.

Acum 30 de ani, acolo lucrau mii de oameni, având un sentiment de mândrie și împlinire pentru ceea ce făceau, întrucât munca lor era lăudată în special de cei din afara granițelor. Astăzi, din truda celor de atunci, a rămas o ruină. Cele două fabrici au jonglat între privatizări păguboase, statul a încercat să le recupereze să le pună pe picioare, însă, din slabă administrare și rea voință, din corupție și dezinteres, totul a fost transformat într-un alt eșec pe lângă sutele de eșecuri post-decembriste. De ce nu s-au căutat soluții pentru a păstra într-o formă sau alta acel pol de producție prin care dorohoienii produceau lucruri de calitate și prin care zona respectivă era asigurată din punct de vedere economic?”, a declarat deputatul AUR Radu Grădinaru.

Mai mult, deputatul AUR Radu Grădinaru susține că ceea ce ar putea fi motorul de dezvoltare a zonei Dorohoi nu mai există decât pe hârtie, iar zona nu mai are perspective de dezvoltare din cauza exodului tinerei generații.

Din ce a fost cândva industria sticlei și a porțelanului, o industrie dezvoltată pe orizontal, a mai rămas o singură fabrică – „Arta sticlei”, înființată de o familie din zonă fără sprijin din partea statului. „Arta Sticlei” din Dorohoi este în continuare în picioare datorită calității premium pe care o oferă, a unicității și, așa cum se numește fabrica, datorită obiectelor de artă pe care le face și care au ajuns peste tot în lume. În fabrica familiei de la Dorohoi se produce de la căni și pahare, la globuri pentru stâlpii de iluminat stradal și până la vaze unicat, obiecte de decor lucrate manual care sunt la mare căutare peste hotare.