Răceală, gripă sau COVID? Un medic explică simptomele care le diferențiază
Medicul infecționist Carolina Radu a făcut o analiză a simptomelor care apar în răceală, gripă și COVID, pentru a le putea deosebi. Întotdeauna este însă nevoie de un diagnostic al unui medic specialist.
Cum te pot păcăli simptomele?
E adevărat că unele dintre simptomele noii boli pot fi confundate cu cele ale gripei care i-au pus în dificultate și pe medicii infecționiști până la apariția testelor PCR. Au învățat însă, în acest an și jumătate, că n-ar trebui să se pună sub nicio formă semnul egal între gripă și COVID.
Medicul își amintește cum, împreună cu colegii ei de la Spitalul de Boli Infecțioase din Hunedoara, au discutat intens, anul trecut un caz care părea de gripă, dar care i-a surprins prin violența evoluției.
Astfel, „În februarie 2020 am avut un pacient relativ tânăr, 54-55 de ani, care fusese negativ la testul de gripă, dar avea simptome de gripă severă, cu stare generală alterată, cu bronhopneumonie, care a presupus transferul său la terapie intensivă”, spune medicul.
Atunci, bărbatul a murit, dar medicii au discutat mult cazul, după ce Organizația Mondială a Sănătății a făcut mai multe avertismente cu privire la noul coronavirus și apoi a declarat pandemia.
Au trebuit și medicii să învețe din mers, fiindcă noul coronavirus nu se mai încadra în nimic din ce au învățat în facultate.
Aşadar, Medicul Carolina Radu a făcut o diferențiere a bolilor pe care unii le-ar putea confunda prin simptomatologia similară: răceală, gripă și COVID.
Răceala sau rinovirozele: fără frisoane sau febră. Răceala banală este cauzată de rinovirusuri și simptomele sunt destul de reduse în intensitate. Rinovirusul, așa cum îi spune și denumirea, afectează căile respiratorii superioare, nas ușor înfundat – obstrucție nazală, secreții nazale purulente, o ușoară cefalee (durere de cap), fără să existe și o afectare a stării generale.
» Aflați mai multe informații aici.