Putin a lăudat vaccinul rusesc, dar nu l-a făcut. Sputnik V e încă în teste, cu 2-3 luni în urma altor vaccinuri

Președintele rus Vladimir Putin făcea în august un anunț bombă – a dezvăluit primul vaccin împotriva noului coronavirus din lume, menit să ajute Rusia să iasă mai repede din pandemie. Nici acum însă, când țara se confruntă cu al doilea val al pandemiei, vaccinul SputnikV nu e disponibil la scară largă, iar testele clinice care ar trebui să-i demonstreze eficacitatea nu s-au încheiat, relaează CNN.

Putin, care este foarte secretos în ceea ce privește familia sa, anunța atunci că una dintre fiicele sale a fost deja vaccinată, în cadrul testelor clinice din faza incipientă, și că s-a simțit „bine”, pentru a sublinia siguranța vaccinului.

Dar vaccinul a fost aprobat după ce a fost testat doar pe câteva zeci de persoane, înainte de studiile clinice din faza a treia, care sunt esențiale pentru stabilirea siguranței și eficacității sale, atrăgând critici din partea comunității internaționale. Puțin a fost acuzat că a urmărit să câștige capital politic prin acest anunț.

Alexander Gintsburg, șeful Institutului Gamaleya care a dezvoltat vaccinul, a declarat într-un interviu pentru CNN că 17.000 de persoane au participat la studiile de fază 3, dar a recunoscut că doar 6.000 au primit până acum ambele doze necesare pentru a finaliza vaccinarea.

Vaccinul este indicat pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, conform instrucțiunilor de folosire, deoarece nu au fost efectuate studii pe scară largă pe alte grupe de vârstă. Dar, în ciuda acestui fapt, Gintsburg a spus că și persoanele peste 60 de ani se pot vaccina.

Experții internaționali în virologie pun la îndoială afirmațiile Rusiei privind siguranța vaccinului. „Oamenii care au fost imunizați cu acest vaccin nu vor ști dacă vor fi protejați sau vor dezvolta o boală severă până când nu vor lua virusul”, a declarat pentru CNN Konstantin Chumakov, un virolog de top al Rețelei Globale pentru Viruși.

„Pentru asta trebuie să imunizezi o mulțime de oameni și să aștepți până când vor fi infectați, ca să vezi ce se întâmplă. Nu există nimic care să înlocuiască studiile clinice”, a adăugat el.

Spre comparație, începând cu 26 octombrie, BioNTech-Pfizer a raportat că a înscris 42.113 de participanți în studiul de fază 3 din Statele Unite pentru prototipul lor de vaccin, iar 35.771 de persoane au primit deja a doua doză.

Sursa: Digi24

 » Citește mai multe detalii pe www.60m.ro