PSD vrea să tripleze numărul de „revoluționari cu certificat” prin prelungirea Revoluției cu 3 zile: „Dedicație pentru o singură persoană – covrigarul de la Buzău”

PSD a depus un amendament în Parlament, semnat de „avocata interlopilor” Laura Vicol, care va crește numărul revoluționarilor cu certificat de trei ori. Amendamentul este cu „dedicație”, beneficiarul principal fiind covigarul de la Buzău – „luptătorul” Marcel Ciolacu.

Conform Europa Liberă, numărul „luptătorilor cu rol determinant” în Revoluția din decembrie 1989 s-ar putea triplă, de la 4.000 la 12.000. Beneficiile acordate revoluționarilor cu certificat vor crește astfel de trei ori, ajungând să coste buste stattului 20 de miliarde de lei.

Un amendament la Ordonanță de Urgență 95/2014 privind revoluționarii, semnat de deputata Laura Vicol și senatorul Ion Rotaru, ambii de la PSD, sporește numărul celor care vor primi statutul de „Luptător cu rol determinant în Revoluția Română”.

Astfel, potrivit unei adrese a Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist din România, numărul celor care vor dobândi certificate de „Luptător cu rol determinat” va crește cu 8.639 de persoane.

Subterfugiul găsit de inițiatori în Comisia Juridică a Camerei Deputaților este modificarea datei și orei de la care o persoană poate beneficia de un astfel de titlu (Art I, pct 4, lit, b).

Astfel, perioada pentru care este recunoscută calitatea de „luptător cu rol determinant” va fi, potrivit amendamentului Vicol-Rotaru, 14-25 decembrie (ziua în care dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost judecat și împușcat), în loc de 14-22 decembrie, ora 12.10 (dată când acesta a fugit cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central, care a fost apoi ocupat de revoluționari).

Aceste trei zile în plus strecurate în amendament măresc numărul „luptătorilor cu rol determinant”, care primesc o indemnizație de 2.020 lei lunar, ceea ce va duce și la creșterea spectaculoasă a impactului bugetar.

Mai mult, acești noi luptători cu rol determinat vor trebui să fie puși în plata de la 1 ianuarie 2015, așa cum scrie în articolul 9 (3) din Legea 341/2004.

Deci statul ar trebui să le restituie retroactiv banii pe ultimii 8 ani – între 1 ianuarie 2015, momentul în care a intrat în vigoare OUG 95/2014
dată de Guvernul Victor Ponta, și anul 2023, când ar putea întră în vigoare noile prevederi – atrage atenția Secretariatulul de Stat pentru Revoluționari.

Impactul bugetar aferent acestor opt ani va fi de peste 27 de milioane de lei/ 5,5 milioane de euro.

„Nu se mai face deosebirea dintre luptătorii cu merite deosebite, care erau marea masă, vreo 20.000 acum câțiva ani, și luptătorii cu rol determinant, care acum sunt în jur de 3.500- 4000, dar al căror număr va crește cu circa 8.000. Vor întră toți dacă se modifică ziua de la 22 decembrie la 25 decembrie”, să declarat pentru Europa Liberă un angajat al Secretariatului General pentru Revoluționari sub protecția anonimatului.

Sursă menționată susține că acest amendament ar fi dat cu „dedicație pentru o singură persoană”.

Pe 29 martie, legea care modifică Ordonanță 95 a fost retrimisă Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

Printre cei vizați de modificări ar putea fi chiar președintele PSD, Marcel Ciolacu.

În 2019, liderul PSD – care deține un cerficat de „luptător remarcat pentru fapte deosebite” săvârșite în Revoluția de la Buzău – a făcut o cerere de preschimbare a acestui titlu cu acela de „luptător cu rol determinant”. Acest al doilea certificat aduce la pachet și suma de 2.020 de lei.

Poziția PSD

„Președintele PSD nu a beneficiat niciodată financiar de pe urmă statutului de revoluționar. Cu excepția unui hectar de teren obținut în anii ’90 și pe care l-a vândut. Un teren într-o comună din Buzău, valorificat la prețurile de atunci, din anii ’90.

Marcel Ciolacu este interesat de acest titlu doar că o mândrie personală, nu pentru cei 2.000 de lei. Nici pensia specială de parlamentar nu o dorește, de aceea a demisionat de două ori înainte de încheierea legislaturii, că să nu aibă mandat complet, fără de care nu poate avea această pensie”, se arată într-un răspuns oficial al PSD pentru Europa Liberă.

PSD a mai susținut că amendamentul nu este susținut și că nu va trece de votul deputaților, acesta fiind și motivul pentru care legea a fost întoarsă la Comisia Juridică.

Beneficiile certificatului de revoluționar

Indemnizație lunară acordată pe viață, care se poate cumula cu pensia.

Prioritate la primirea unei case din fondul de locuințe sociale, cu plata celei mai mici chirii prevăzute în lege.

Cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, a unui spațiu comercial cu o suprafață de până la 100 de metri pătrați

Împroprietărirea cu 10.000 de metri pătrați de teren în extravilan și 500 de metri pătrați în intravilan.

Gratuitate pe transportul în comun, urban,

12 călătorii gratuite dus-întors cu trenul, pe an.

Scutirea de la plata taxelor și impozitelor pentru o locuința și terenul aferent acesteia

Posibilitatea de a se pensiona cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei legale.