PSD și PNL, Cearta privind reforma pensiilor
Premierul Florin Cîţu a afirmat, marţi, că este nevoie de reforme în sistemul de pensii, acestea fiind deja prezentate în strategia fiscal-bugetară şi vor fi transferate şi în PNRR, iar Guvernul „repară ceea ce au stricat pesediştii în ultimii ani”.
Întrebat în legătură cu eliminarea pensiei anticipate, Cîţu a spus: „Luaţi frânturi din discuţii. Nu avem un plan larg prezentat până acum. Nu a fost o discuţie despre pensia anticipată sau despre alte pensii. Se discută despre reforma sistemului de pensii, iar obiectivul acestui sistem este sustenabilitatea”.
„Ştim foarte bine că în România, nu numai în România, la nivelul UE există o problemă cu sustenabilitatea sistemului de pensii, care, în câţiva ani de zile – în 10, 15 ani – s-ar putea să aibă o problemă de sustenabilitate. Astfel, avem nevoie de aceste reforme. Nu este nimic nou. Aceste reforme sunt deja prezentate în strategia fiscal-bugetară care este publică, în programul de convergenţă, care este şi el public şi vor fi transferate şi în PNRR. Nu este nimic în plus sau altceva”, a adăugat premierul, înaintea şedinţei conducerii PNL.
Cîţu a menţionat că „Guvernul repară ceea ce au stricat pesediştii în ultimii ani”.
„Există recomandări de ţară în planul de convergenţă din 2019-2020 pentru guvernele anterioare, ceea ce face acest guvern astăzi este să repare ceea ce au stricat pesediştii în ultimii ani, dar şi în ultimul an, când nu s-au făcut reforme. Asta face acest program de reformă astăzi”, a precizat premierul, întrebat dacă aceste reforme au fost recomandate de Comisia Europeană.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a acuzat, vineri, Guvernul Cîţu că s-ar fi angajat în faţa Comisiei Europene să nu mai majoreze pensiile, să desfiinţeze pensionarea anticipată şi să majoreze vârsta de pensionare.