PSD face toate demersurile legale pentru ca adevărul să iasă la lumină

PSD cere Guvernului să facă publice urgent criteriile care au permis ca doar o singură firmă particulară – GSP Power – să fie beneficiara a sute de milioane de euro din fondurile PNRR alocate capitolului energie.

„PSD cere imperativ Guvernului să facă publice urgent criteriile care au permis ca doar o singură firmă particulară – GSP Power, implicată puternic în susţinerea candidaturii şi alegerea actualului primar PNL de la Constanţa, Vergil Chiţac – să fie beneficiara a sute de milioane de euro din fondurile PNRR alocate capitolului energie. PSD denunţă categoric maniera obscură în care firme prietene de partid ale PNL îşi umflă buzunarele, în dauna interesului general. Odată în plus se face proba că ceea ce ar fi trebuit să fie un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă este, în viziunea şi aplicarea guvernului PNL-USR PLUS-UDMR, doar un instrument de îmbogăţire ilicită şi imorală a clicii de partid, de mituire a administraţiilor ‘de dreapta’- primari şi/sau preşedinţi de CJ – pentru influenţarea rezultatelor alegerilor interne de partid. Practic, guvernul Cîţu şi complicii săi folosesc bani publici pentru propriile interese politic-personale”, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri.

Potrivit PSD, aproape 600 de milioane de euro din PNRR, bani fără licitaţie, respectiv o treime din fondurile alocate capitolului Energie, „sunt daţi cu dedicaţie de Guvernul premierului PNL către sponsorul PNL” din campania electorală pentru alegerile locale din septembrie 2020.

„Premierul Florin Vasile Cîţu reuşeşte astfel sinistra performanţă să-l surclaseze pe fostul prim-ministru Ludovic Orban, care – în decembrie 2019 – se grăbea să dea 300 de milioane de euro din fondul de rezervă al guvernului unui alt sponsor notoriu al PNL – fraţii Micula – fapt ce a contribuit la aruncarea în aer a deficitului bugetar şi a accelerat îndatorarea ţării la costuri mărite. Acum se explică de ce guvernul Cîţu a ţinut ascuns PNRR! Românii nu trebuiau să afle despre combinaţiile sulfuroase dedicate finanţatorilor de partid înainte de depunerea oficială a documentelor la Comisia Europeană, pentru că scandalul public generat le-ar fi compromis. De altfel, nici acum, după ce a fost depus oficial la Bruxelles, PNRR nu este publicat în detaliu în România! PSD face toate demersurile legale pentru ca adevărul să iasă la lumină, abuzurile de acest fel să fie oprite şi vinovaţii să plătească”, se mai arată în comunicat.