Protest spontan la Mina Băița după ce minerii nu și-au primit salariile

Minerii de la Mina Băiţa, judeţul Bihor, au declanşat, joi, un protest spontan şi au refuzat să intre în şut din cauză că nu și-au primit salariile. Sindicatul minerilor afirmă că astfel de întârzieri au loc periodic şi cere Ministerului Economiei şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale să verifice respectarea condiţiilor de acordare a licenţei către Vast Băiţa Plai SA, care exploatează minereuri de cupru pe platforma Băiţa Plai, conform News.ro.

„Sindicatul Mina Băiţa, sindicat constituit la nivelul angajatorului Vast Băiţa Plai SA, sindicat afiliat la Federaţia Sindicatelor din România, federaţie membră BNS, atrage atenţia asupra faptului că angajatorul înregistrează periodic restanţe la plata drepturilor salariale ale minerilor şi personalului auxiliar.

Promisiunea plății salariilor nu a fost respectată

În acest context, un nou protest spontan are loc la Mina Băiţa, unde angajaţii refuză să intre în mină din cauză că promisiunea plăţii salariilor restante în data de 20 septembrie 2023 a fost încălcată de conducerea firmei”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de BNS.

Proprietarul firmei Vast Băiţa nu şi-a respectat promisiunea făcută luni, când un alt protest spontan a fost închis cu acest angajament.

„Chiar dacă nu este un protest organizat de sindicat, sindicatul care reprezintă marea majoritate a salariaţilor de la Mina Băiţa s-a implicat în vederea soluţionării protestului. Astfel, preşedintele sindicatului Nicolae Dragoşel a încercat să îl contacteze pe managerul naţional al firmei, Nicolae Turdeanu, dar fără rezultat”, menţionează sindicaliştii.

Ei adaugă că, deşi luni reprezentanţi ai Vast Resources PLC au transmis un document prin care se comunica faptul că drepturile salariale ar urma să fie achitate salariaţilor în 20 septembrie, salariaţii minei nu şi-au primit drepturile salariale. În acelaşi timp, nici tichetele de masă nu au fost distribuite salariaţilor.

Sindicatul cere autorităților să verifice respectarea condiţiilor de acordare a licenţei de către Vast Băiţa Plai SA

Sindicatul solicită ca Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, agenţie în subordinea guvernului şi în coordonarea primului-ministru, să verifice respectarea condiţiilor de acordare a licenţei de către Vast Băiţa Plai SA, care exploatează minereuri de cupru pe platforma Băiţa Plai şi care este deţinută de compania britanică Vast Resources PLC şi în egală măsură se impune verificarea comportamentului Vast Băiţa Plai SA cu privire la achitarea impozitelor şi contribuţiilor sociale reţinute de la salariaţi către bugetul de stat.

„Facem un apel la clasa politică din România şi la instituţiile abilitate să sancţioneze un astfel de comportament deoarece un astfel de comportament din partea investitorilor nu numai că este imoral, este în acelaşi timp puţin legal.

Lipsa de preocupare în a demara procesul de negociere a unui contract colectiv de muncă deşi există obligaţii legale în acest sens, nerespectarea obligaţiei de a plăti salariile propriului personal dar şi suspiciunea rezonabilă cu privire la încălcarea propriului cod de conduită generează deservicii atât salariaţilor cât şi investitorilor şi statului român.

Facem apel la clasa politică şi la instituţiile statului să reprezinte interesul salariaţilor de pe platforma Băiţa Plai şi să se asigure că toate drepturile salariaţilor sunt respectate în conformitate cu legislaţia în vigoare”, adaugă sindicaliştii.