Protest la Bârlad faţă de tarifele mari la apă

Peste 200 de persoane au protestat, luni, în faţa sediului Sucursalei Aquavas Bârlad, faţă de facturile mari pe care le plătesc la apă, transmite Agerpres. Compania Aquavas e controlată de Consiliul Judetean Vaslui și primăriile orașelor din județ.

Cetăţenii, mobilizaţi pe reţele sociale, la iniţiativa unor activişti civici, au reclamat faptul că facturile sunt crescute în mod artificial şi că majoritatea consumatorilor plătesc pierderile de reţea înregistrate de furnizorul de apă.

„În ianuarie 2024, Aquavas a citit un consum de 104.913 metri cubi de apă, iar clienţii au citit un consum de 81.017 metri cubi. Ce se întâmplă cu diferenţa de consum?”, a transmis unul dintre protestatari.

Conducerea Aquavas a precizat că va avea o întrevedere cu reprezentanţii protestatarilor, în cursul zilei de miercuri.

„Oamenii sunt nemulţumiţi de aplicarea preţurilor la apă şi au protestat în faţa sediului sucursalei din Bârlad. Au avut o discuţie cu domnul director de acolo, Cătălin Buzincu şi am invitat reprezentanţii cetăţenilor la o discuţie lămuritoare în care să ne prezinte revendicările pe care le au. Vom avea această discuţie miercuri. Dumnealor ar fi dorit să discutăm azi, dar sub presiune şi în stradă nu se rezolvă nimic”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul SC Aquavas SA Vaslui, Gabriel Beşleagă.

Judeţul Vaslui are stabilit al doilea cel mai mare tarif din ţară pentru consumul de apă.

Foto: Catalin Bimba Voinea / Facebook