Propunerile DNA, DIICOT și PG privind legile Justiției lui Cătălin Predoiu: independență în dispunerea soluțiilor, vechime mai mică, fără cursuri INM de 3 ani, eliminarea ministrului justiției din procedura de numire a șefilor de secții

Marile parchete transmis ce nemulțumiri și propuneri au cu privire la proiectele de lege ale Justiției înaintate de ministrul Cătălin Predoiu către CSM, arată G4media.ro.

Independență în dispunerea soluțiilor

Spre exemplu, DIICOT solicită să fie precizat clar în lege faptul că procurorul este independent în dispunerea soluțiilor. Potrivit legii actuale, modificate în 2018, la articolul 3 alineatul 1 se precizează că ”procurorii sunt independenți în dispunerea soluțiilor”. Nu același lucru e subliniat și în proiectul lui Predoiu.

Fără delegare fără acord

Procurorii DIICOT și DNA solicită să fie eliminată posibilitatea delegării magistraților fără acordul acestora.

Fără ministrul Justiției în procedura de numire a șefilor de secții

Procurorii DNA și DIICOT cer ca șefii de secții să nu fie propuși de ministrul Justiției. ”Considerăm nejustificată extinderea procedurii de numire/revocare cu implicarea ministrului justiției și a Președintelui României până la nivelul procurorilor șefi de secții din cadrul PÎCCJ și al direcțiilor specializate, având în vedere că șefii de secții au atribuții preponderent operative și nu de reprezentare sau strategice pentru a justifica implicarea factorului extern sistemului judiciar”, arată DNA.

Vechimea necesară pentru a ajunge la marile parchete

Procurorii DNA și PG consideră că legea impune o vechime mult prea mare pentru procurorii care vor să lucreze la marile parchete. ”Condițiile de vechime propuse în proiect sunt excesiv de mari (7 ani pentru tribunal/PT, 9 ani pentru curtea de apel/PCA și 10 ani pentru ÎCCJ/PÎCCJ), la care se adaugă cei 3 ani în care auditorul de justiție participă la cursuri INM.

O vechime de activitate efectivă redusă, dar bine echilibrată pe lanțul ierarhic de 4/6/8 ani ar asigura un echilibru între nevoia de asigurare a resursei umane și necesitatea de a asigura o experiență profesională adecvată.

Cu precădere, condiția vechimii de 10 + 3 ani pentru PÎCCJ afectează șansele de recrutare a unor procurori bine pregătiți profesional și cu putere de muncă la nivelul structurilor specializate DNA, DIICOT. Practica a dovedit că recrutarea procurorilor la aceste structuri în condițiile unei cerințe de vechime actuale de 10 ani + 2 ani INM (conform celor explicitate de jurisprudența CCR) și a lipsei oricărui stimulent financiar pentru promovarea la cel mai înalt nivel al Ministerului Public este deja dificilă. Prin urmare, condițiile de vechime trebuie reduse și nu mărite și mai mult”, arată DNA.

Vechime de minim 15 ani pentru șefi

Procurorii PG au propus ca vechimea minimă pentru ocuparea funcțiilor de conducere de la vârful Ministerului Public să fie de 15 ani

Cursuri INM de 2 ani, nu de 3 ani

Cursurile la Institutul Național al Magistraturii pentru cei care doresc să devină magistrați să fie de doar 2 ani, nu de 3 ani, cum prevede proiectul MJ – solicită procurorii DNA, DIICOT și PG.

Fără amenzi de circulație la stabilirea bunei reputații

Procurorii DNA, DIICOT și PG critică faptul că sunt luate în calcul și sancțiunile contravenționale la aprecierea bunei reputații a tânărului absolvent de INM care dorește să intre în magistratură. Ar presupune ca auditorii de justiție care au o amendă de circulație să poată fi respinși de CSM.
”Se impune ca la aprecierea bunei reputații sancțiunea contravențională să nu fie luată în considerare ca și criteriu de evaluare, fiind un criteriu exagerat și nemotivat”, arată DNA.

”Art. 21 – (4) Nu se bucură de o bună reputaţie persoana care a fost sancţionată contravenţional sau disciplinar în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului pentru fapte în raport de care numirea acesteia în funcţia de judecător sau procuror nu ar fi conformă cu onoarea şi probitatea specifice acestor funcţii sau ar aduce atingere prestigiului justiţiei (…)

Art. 22 – (…) Candidaţii care nu se bucură de o bună reputaţie sunt declaraţi respinşi”, se arată în proiectul de lege de modificare a Statutului magistraților.

În plus, procurorii PG au propus ca judecătorii stagiari să poată judeca infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii.

Fără abateri disciplinare pentru atitudini nedemne

Procurorii DNA cer fie eliminerea din lege, fie definirea mia clară a trei abateri disciplinare precum ”atitudinile nedemne”, ”obstrucţionarea activităţii inspectorilor judiciari” și ”utilizarea unor expresii inadecvate (…), prin orice mijloace”.

”Aceste trei abateri disciplinare sunt descrise într-o manieră mult prea vagă, nu respectă criteriul de previzibilitate și claritate al legii, putând da naștere la multiple interpretări și prin urmare, putând fi folosite în mod abuziv. Propunem fie eliminarea lor, fie definirea lor mult mai precisă”, arată DNA.

Vezi lista obiecțiunilor și propunerilor DIICOT aici.

Context. Pe 21 iulie 2022, Ministerul Justiției a transmis CSM proiectele de modificare a legilor justiției. Proiectele ar fi diferite față de variantele prezentate și asumate în fața Comisiei Europene, acuză trei asociații ale magistraților.