Proiectul privind carantinarea şi izolarea este dezbătut, astăzi, în Senat

Plenul Senatului se întruneşte sâmbătă pentru a dezbate proiectul privind carantinarea şi izolarea. Şedinţa este programată să înceapă la ora 12:00, scrie Agerpres.

Vineri, Comisia juridică a Senatului a discutat, timp de mai multe ore, amendamentele depuse la proiect, însă raportul comisiei nu a fost finalizat, rămânând în discuţie pentru sâmbătă dimineaţă mai multe texte. La şedinţă a participat şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Joi seara, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, acceptând mai multe amendamente convenite şi în urma discuţiei cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat. S-au înregistrat 266 voturi pentru, 11 contra şi 8 abţineri.

Proiectul a fost trimis la Senat, care este for decizional.

„Dezbaterea nu s-a încheiat asupra acestei legi. Am avut un proiect de lege venit de la Guvern foarte târziu. Este, practic, a treia oară când Guvernul ne pune în această situaţie – ne trimite o lege slabă în ultimul moment. Este inacceptabil să cerţi Parlamentul că nu face lucruri, când tu trimiţi legi care nu pot fi adoptate, vizând drepturile fundamentale ale cetăţenilor. E nevoie de mai multe reglementări. Colegii de la Camera Deputaţilor au încercat să corecteze cât de mult,

 » Citește tot articolul pe www.digi24.ro