Proiectul legii pensiilor speciale prevede recalcularea pensiilor aflate în plată ale magistraților – DOCUMENT

Proiectul legii care ar urma să reformeze pensiile speciale, trimis de Ministerul Muncii la avizare la ministere, prevede printre altele și recalcularea pensiilor aflate în plată ale judecătorilor și procurorilor, arată G4media.ro.

Recalcularea pensiilor în plată ar urma să se realizeze în 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, dacă aceasta va rămâne în forma actuală.

Ce prevede proiectul legii:

Art. III. (1) In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu aflate in plata se recalculeaza potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 303 din 2022 privind statutul judecatorilor și procurorilor. În termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a legii, beneficiarii drepturilor de pensie de serviciu au obligatia de a transmite casei teritoriale de pensii ori sectoriale competente adeverinta emisa de angajator cu baza de calcul raportata la perioada de activitate pentru care opteaza beneficiarul de pensie de serviciu, in caz contrar angajatorul va emite o adeverinta cu baza de calcul aferenta ultimelor 12 luni de activitate anterior eliberarii din functie, actualizata la media veniturilor nete ale unui judecator, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridica aflat in activitate, in conditii identice de functie, vechime și grad profesional.

(2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se platește de la data de intai a lunii urmatoare expirarii perioadei de recalculare prevazute la alin. (I).

Citește aici proiectul de lege integral