Problemele campaniei de vaccinare din România împotriva Covid-19: ”sunt multe lucruri de învățat”

Campania de vaccinare din România împotriva noului coronavirus continuă să se desfășoare într-un ritm foarte lent. În acest context, ministrul Sănătății a detaliat modul în care vede el problemele din acest proiect foarte ambițios.
La ora actuală, în România, rata de vaccinare gravitează în jurul valorii de 10.000 de persoane imunizate pe zi. Dacă nu va crește brusc, peste noapte, țara noastră va rămâne în pandemie pentru cel puțin 2-3 ani, când se va termina vaccinarea tuturor românilor din teritoriu. Valoarea este și mai inacceptabilă în contextul în care, în același timp de la începerea campaniei de vaccinare, în Israel sunt imunizate 150.000 de persoane pe zi, aproximativ un milion pe săptămână.
Opinia generală este că centrele de vaccinare ar trebui să fie create pe teritoriul României într-un ritm semnificativ mai alert. Ministrul nu vrea să umble însă la acest aspect și insistă pe problemele de comunicare legate de vaccinare.
„Sigur, am putea să deschidem acum toate centrele pe care le planificăm, şi sunt peste 900, dar nu ne-ar ajuta neapărat. În momentul acesta trebuie să crească doar puţin capacitatea, ca să vaccinăm practic atât câte vaccinuri avem. Cred că e necesar să o luăm treptat şi să o luăm treptat şi pentru că sunt multe lucruri de învăţat. Trebuie spus că nu totul a fost perfect în etapa I.
Cei de la Comitetul naţional de coordonare a vaccinării au făcut o treabă foarte bună, dar nu totul a mers perfect. Sunt încă lecţii de învăţat şi lecţii de pus în practică, de exemplu cu platforma informatică, platforma de înscriere. Sunt multe lucruri de îmbunătăţit şi încercăm să le îmbunătăţim. O bună parte din echipa pe care am adus-o la Ministerul Sănătăţii lucrează de dimineaţa până seara alături de oameni de la STS, tocmai pentru a îmbunătăţi această platformă. De asemenea, campania de comunicare poate fi îmbunătăţită şi suntem conştienţi de lucrul ăsta”, a declarat ministrul Sănătăţii într-o intervenţie la B1TV.
În ceea ce privește dozele de vaccin care nu au fost administrate din varii motive, ministrul insistă pe faptul că a fost vorba de un număr infim de doze pierdut în acest fel. În același timp, a lăudat faptul că la ora actuală există liste așteptare cu persoanele care vor să se vaccineze. În acest fel, dacă cineva nu se prezintă la vaccin când este programat, se apelează imediat la o persoană de pe lista de așteptare.
Referitor la deschiderea școlilor, oficialul guvernamental a insisat pe necesitatea vaccinări în cazul profesorilor și altor cadre didactice, dar și a părinților elevilor. Dincolo de opinia sa personală pe subiect, este important de reținut că vaccinarea anti-Covid-19 în România rămâne opțională. Nu există niciun fel de obligativitate legislativă în acest sens.