Probele la cald se amână cu o zi – GAZETA de SUD
Termo este nevoită să amâne probele la cald cu încă o zi. Dacă iniţial a anunţat că probele la cald vor începe în noaptea de 14 spre 15 octombrie 2020, ora 19. Acum, Termo va proceda la umplerea reţelelor cu agent termic secundar în noaptea următoare, adică în noaptea de 15 spre 16 octombrie.
„Am fost anunţaţi de CEO că ne poate furniza agent termic primar abia în noaptea de 15 spre 16. Cum noi depindem de ei, vom amâna cu încă o zi probele la cald”, a precizat Gheorghe Nedelescu, administrator special Termo. Acest lucru a fost confirmat şi de către reprezentanţii CEO. Probele încep pentru consumatorii de tip urban din Craiova, având în vedere prognoza meteo care anunţă temperaturi în scădere pentru zilele următoare.
Furnizarea agentului termic pentru încălzire va fi făcută în momentul în care temperaturile medii se vor încadra în limitele prevăzute de art.117 din H.G: nr. 425/20.07.1994, modoficat prin H.G. nr.337/16.05.2018. Respectiv după „înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade celsius sau mai mici„.
Şcolile, spitalele primesc căldură la cerere
Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor. Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire.
Vă reamintim că Termo Craiova SRL poate furniza căldură la cerere. Se poate furniza, spitalelor, şcolilor, grădiniţelor, căminelor de bătrâni, precum şi tuturor celorlalte instituţii publice care solicită acest lucru.
Asociaţiile de proprietari pot refuza furnizarea agentului termic
Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire, anunţă în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura Termo Craiova din strada Mitropolit Firmilian nr.14 sau prin e-mail la adresa [email protected]
Dispeceratul Termo Craiova SRL şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea oricăror probleme apărute în teren. pentru informaţii suplimentare, cetăţenii Municipiului CRaiova au la dispoziţie numărul de telefon 0351 914, 24/24.