Prima demisie în scandalul azilelor groazei: Șeful DSP Ilfov susține că „și-a făcut datoria”

Șeful DSP Ilfov, Teodor Gabriel Negulescu, și-a dat luni, 10 iulie, demisia de la conducerea instituției. Directorul a mai precizat că și-a „făcut datoria”.

Teodor Gabriel Negulescu a mai afirmat că a făcut controale și a dat șapte amenzi conducerii azilelor. El a mai spus că înainte de a pleca de la conducerea DSP Ilfov se va ocupa de relocarea bătrânilor în alte adăposturi, potrivit hotnews.

Recent, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declara că inspectorii de sănătate publică au făcut controale la căminele în care persoanele vârstnice erau maltratate, dar că nu au constatat că acolo ar fi probleme, deşi „condiţiile igienico-sanitare sunt oarecum legate şi de modul de acordare a îngrijirii acestor persoane”.

Tot el preciza că urmează să discute luni, 10 iulie, cu conducerea DSP Ilfov deoarece Direcția „nu a reacţionat în niciun fel” la informațiile despre azilele groazei.