Prețurile apartamentelor s-au majorat cu 2,4% în luna octombrie. Marile orașe au resimțit o tendință fie de creștere, fie de stabilizare

După un minus de 0,9% în septembrie față de august, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi) din România a înregistrat, în luna octombrie, un avans semnificativ. Este vorba, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, despre o diferență de 2,4% de la o lună la alta, o locuință la bloc ajungând să coste, la nivel național, 1.335 de euro pe metru pătrat util (față de 1.304 euro pe metru pătrat util în prima lună de toamnă). În patru din cele șase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro poate fi observată o traiectorie ascendentă a prețurilor – în vreme ce în celelalte două tendința a fost, mai degrabă, de stabilizare.

București:

Pretențiile vânzătorilor de apartamente au ajuns la o medie de 1.367 de euro pe metru pătrat util în cel mai mare oraș al țării, după un avans de 0,9% față de septembrie (când acestea se situau la 1.355 de euro pe metru pătrat). Spre deosebire de luna trecută, cele două segmente rezidențiale analizate au avut o evoluție asemănătoare: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,8% în decurs de 31 de zile (de la o medie de 1.328 la 1.338 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat un avans de 1% (de la 1.376 la 1.390 de euro pe metru pătrat).

Brașov:

În orașul din centrul țării, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru luna octombrie, o creștere de 0,7%, de la 1.208 euro pe metru pătrat util, la 1.217 euro pe metru pătrat. Pe cele două segmente de piață analizate au avut loc, însă, evoluții contrastante: apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,4% (de la 1.184 la 1.201 euro pe metru pătrat util), în vreme ce locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat un recul de 0,9% (de la 1.262 la 1.251 de euro pe metru pătrat). 

 » sursa: ziuadevest.ro