Președintele Trump a ieşit din spital ca să-și salute susţinătorii. Medic: „Iresponsabilitatea este uluitoare!”

Preşedintele american Donald Trump, tratat pentru Covid-19, a ieșit duminică pentru scurt timp din spitalul militar Walter Reed din Bethesda, în apropiere de Washington, unde este internat, ca să-și salute susținătorii strânși în fața centrului medical.

CITEȘTE ȘI: Adrian Streinu-Cercel cere măsuri extreme: “Nu ar trebui să vedem pe nimeni pe stradă fără mască”

Liderul de la Casa Albă purta mască şi a fost filmat într-un SUV negru, în care se mai aflau cel puţin alte două persoane.

Trump stătea pe locul din dreapta spate și purta mască, la fel și bărbatul care era pe locul din față, cel mai probabil acesta fiind un membru al echipei de securitate.

Președintele şi-a salutat din maşină susţinătorii şi s-a întors la spital, relatează CNN.Scena a luat pe toată lumea prin surprindere, presa nefiind anunțată despre o astfel de acțiune.

Gestul lui Donald Trump a fost aspru criticat de James Phillip, medic curant de aproape trei ani la centrul medical Walter Reed și profesor asistent la Spitalul Universitar „George Washington”.