Preşedintele Finlandei l-a sunat și pe Vladimir Putin, după ce a vorbit cu Volodimir Zelenski: I-a spus să stopeze masacrul

Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au discutat, vineri, despre necesitatea încetării focului şi a coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor din Ucraina, într-un apel telefonic, a anunţat biroul preşedintelui finlandez într-un comunicat, citat de Reuters.

În cadrul convorbirii, care a durat o oră, Niinisto i-a spus lui Putin că agravarea crizei din Ucraina afectează puternic opinia occidentală, scrie news.ro.

”Preşedintele Niinisto a subliniat necesitatea de a stabili o încetare imediată a focului şi de a asigura evacuarea în siguranţă a civililor de-a lungul coridoarelor umanitare”, se arată în declaraţie.

Preşedintele finlandez, Sauli Niinistö, a discutat, vineri, cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

”Preşedinţii au discutat despre situaţia războiului din Ucraina şi despre sprijinul şi ajutorul Finlandei pentru Ucraina. Temele specifice abordate au fost nevoia de a asigura o evacuare în siguranţă a civililor prin coridoarele umanitare şi siguranţa instalaţiilor nucleare. Preşedinţii au fost de acord să-şi continue contactele”, se arată într-un comunicat al guvernului finlandez.

Finlanda se învecinează cu Rusia şi cele două ţări au de mult timp o relaţie neutră. De asemenea, statul finlandez nu este membru al NATO.

Cu toate acestea, Niinistö şi-a exprimat simpatia pentru poporul ucrainean care ”luptă eroic pentru ţara lor” în timpul unei întâlniri cu preşedintele american, Joe Biden, pe 4 martie, în Biroul Oval.

Sursa foto: spiegel