Premierul s-a declarat încrezător că sportivii români care vor reprezenta ţara noastră la Jocurile Olimpice Tokyo

Premierul Florin Cîţu le-a transmis mult succes sportivilor din echipa României care vor participa la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, în cadrul unei întâlniri desfăşurată la Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă”, înainte de plecarea acestora spre Japonia.

„Îmi pare bine că putem să plecăm la această olimpiadă. E important pentru România, dar şi pentru societăţi, pentru toată lumea, pentru economia globală, este un semn clar de normalitate. (…) Vă urez mult succes la Tokyo, plecăm cu mentalitate de învingători şi ne întoarcem învingători”, a declarat Florin Cîţu.

Premierul s-a declarat încrezător că sportivii români care vor reprezenta ţara noastră la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 vor întregi zestrea de medalii obţinute anterior de reprezentanţii României la jocurile olimpice.