Premierul Poloniei la București: Suntem vizați de Kremlin. Trebuie să ne opunem împreună intențiilor imperialiste ale Rusiei

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a explicat marţi, la Palatul Cotroceni, în declarațiile de presă comune cu președintele Klaus Iohannis, importanța unui front comun în fața amenințărilor din partea Rusiei.

Vladimir Putin își amenință și își atacă vecinii, a spus acesta, iar Rusia dorește să își extindă influența.

„Noi nu dorim să fim în zona de influență a Rusiei”, a insistat Morawiecki, potrivit traducerii simultane, și a amintit că apartenența celor două țări la NATO face ca „amenințările din partea Kremlinului să fie în zadar”.

Polonia și România se află în zona vizată de Kremlin, iar cooperarea inclusiv domeniul militar, și nu numai, este vitală în acest moment, a adăugat el.

Anterior, după ședința comună a celor două guverne, premierul Nicolae Ciucă a făcut precizări cu privire la amplificarea cooperării în domeniul industriei de apărare. A fost înființată o „comisie tehnică ce va pune concret pe masă elementele în care vom putea să dezvoltăm în comun aceste capabilităţi de producere de echipamente şi tehnică militară”, a spus Nicolae Ciucă.

Premierul a subliniat că ambele ţări au dotări similare – sistemele Patriot, avioanele F16 – ceea ce oferă o platformă comună de instruire și mentenanţă.

Polonia este unul dintre cei mai importanți susținători ai Ucrainei din punct de vedere al livrărilor de armament și a investit constant procente importante din Produsul Intern Brut (PIB) pentru Apărare, cu o țintă de 4% din PIB pentru 2023.

La Cotroceni, premierul Poloniei a explicat că România şi Polonia sunt piloni ai NATO în această parte a Europei. „Dorim să consolidăm în mod real acest Tratat Nord-Atlantic şi acest lucru se face prin consolidarea cooperării militare”.

„Polonia este un prieten apropiat şi de lungă durată, un partener strategic cheie şi un aliat de încredere al României. Ne leagă interese strategice şi de securitate comune solide, consolidate de actualul context foarte tensionat de securitate regională”, a declarat , la rândul său președintele României, Klaus Iohannis.

Oficialii români și premierul Poloniei au insistat cu privire la importanța sprijinirii și a victoriei Ucrainei în războiul declanșat de Rusia împotriva sa, iar Morawiecki a amintit că Polonia susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Înţelegem problema Moldovei, înţelegem că este un stat care se află într-o situaţie dramatică, e vorba de destabilizarea Moldovei şi dacă ar fi fost ocupată de forţele ruse ar fi o mare problemă şi pentru Moldova, şi pentru România, pentru toată zona noastră”, a spus Mateusz Morawiecki.

Economie, Schengen, turism
Klaus Iohannis a insistat după discuția cu premierul Poloniei și asupra amplificării cooperării și în domeniul economic și a amintit că în 2022 schimburile comerciale bilaterale au atins un nivel record de aproape 11 miliarde de euro.

În şedinţa comună a guvernelor român și polonez, de la Palatul Victoria, Morawiecki declarase că intențiile de cooperare vizează și economia.

„Și în alte sectoare, nu numai în securitate şi apărare, dar în colaborarea economică, Polonia şi România vor obţine mult mai multe lucruri dacă vor acţiona împreună în faţa provocărilor europene”, a mai spus premierul polonez.

Premierul Poloniei a spus că delegația amplă cu care a venit la București arată atenția sporită pe care Polonia o acordă relaţiilor bilaterale, care de-a lungul timpul s-au caracterizat prin interese comune, probleme comune şi strategice, pentru care cele două țări au găsit soluții comune.

Printre problemele comune, acesta a menționat plecarea în Occident a „sute de mii de oameni pe care noi i-am pregătit, i-am instruit, am depus eforturi financiare şi ei pleacă”.

Acesta a vorbit și despre importanța rutei de transport Via Carpatia, rută iniţiată în urmă cu câțiva ani de preşedintele Lech Kaczyński, care va face legătura între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Egee.

La Palatul Victoria, cei doi premieri au semnat un memorandum de înţelegere între Ministerul Sportului şi Turismului din Republica Polonă şi Ministerul Sportului din România şi Declaraţia de cooperare în domeniul protecţiei civile între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi Serviciul de Stat al Pompierilor din Polonia.