Premierul Florin Cîțu riscă demiterea – Ministrului Justiție de la USR, Ion Stelian, a fost demis

Stelian Ion a fost revocat din funcţia de ministru al Justiţiei, a anunţat premierul Florin Cîţu care a precizat că a informat coaliţia în legătură cu această decizie, pe care şi-o asumă. “Voi propune un ministru interimar care va înţelege prioritatea zero a investiţiilor în România. Îmi doresc ca partenerii noştri de coaliţie USR PLUS să aibă înţelegerea, să aibă responsabilitatea să nu aleagă ieşirea de la guvernare”, a afirmat Cîţu.

”Am luat o decizie. Necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui cererea de revocare din funcţie a domnului Stelian Ion. Nu voi acecepta în Guvernul României miniştri care să se opună dezvoltării României”, a declarat Cîţu.

Prim-ministrul a susţinut că ministrul USR PLUS al Justiţiri Stelian Ion nu a dus la bun sfârşit proiecte, iar acţiunile sale nu au dus la desfiinţarea SIIJ.

”A bloca activitatea Guvernului doar pentru că nu eşti de acord să dezvolţi comunităţile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Nu voi permite ca poporul român să fie şantajat. Am informat liderii coaliţiei de această demitere. Nu mai accept pe nimeni în Guvern care să şantajeze. Aici nu vorbim despre primari, vorbim despre comunităţi şi despre interesul cetăţenilor. România trebuie dezvoltată. Doar pentru că colegii de coaliţie de la USR PLUS nu au foarte mulţi primari nu înseamnă că românii trebuie să aibă de suferit”, a declarat şeful Executivului.

Cîţu a afirmat că îşi asumă această decizie.

“BPN al PNL a asumat acest proiect de investiţii care nu este PNDL 3, este un proiect dedicat pentru asfalt, apă, canalizare, gaz. Este un simbol al modernizării României, după 30 de ani. Am trimis preşedintelui documentul cu revocarea. Voi propune un ministru interimar care va înţelege prioritatea zero a investiţiilor în România. Îmi doresc ca partenerii noştri de coaliţie USR PLUS să aibă înţelegerea, să aibă responsabilitatea să nu aleagă ieşirea de la guvernare, aşa cum comunică de azi dimineaţă pe diverse canale. Această coaliţie este datoare să livreze reforme pentru români. Vă asigur că această guvernare continuă şi vom depăşi şi acest moment pentru că interesul public, interesul românilor, este mai presus de interesul unui om politic”, a încheiat el.