Premierul Cîţu, despre bugetari: Anul acesta nimeni nu este dat afară, toată lumea îşi primeşte sporurile şi aceleaşi salarii ca în 2020

Premierul Florin Cîțu a avut o primă reacție privind continuarea protestelor bugetarilor, anunțată de liderii sindicatelor. Șeful Executivului a declarat joi că, în acest an, nimeni de la stat nu își va pierde locul de muncă, și, în plus, toată lumea primește aceleași sporuri și salarii ca în 2020. În același timp, Cîțu a criticat și longevitatea liderilor de sindicat, care au aceeași abordare, de 30 de ani.

„În 2020, când toată economia trecea prin cea mai mare criză din ultima sută de ani, când în sectorul privat au fost 1,4 milioane de oameni în şomaj tehnic, când a trebuit să facem eforturi, oameni care plăteau taxe ca să susţină salariilor celor din sectorul public, sectorul public a primit creşterea salarială normală, nu a fost nimeni dat afară. Anul acesta nimeni nu este dat afară, toată lumea îşi primeşte sporurile şi aceleaşi salarii ca în 2020. Eu nu văd aici o problemă”, a declarat, joi,  Florin Cîţu, după ce a participat la un eveniment organizat la Bursa de Valori.

Șeful Executivului critică și abordarea sindicaliștilor din România, „aceiași de 30 de ani”, care nu s-a schimbat după 1989, deși „multe” au evoluat deja.

„E clar, sunt foarte mulți lideri sindicali. Și aici este surpriza. Ar trebui să ne gândim ca societate: Cum se întâmplă că liderii sindicali sunt aceiaşi de 30 de ani de zile? Acolo chiar nu se întâmplă nimic. Peste tot se mai modifică lucrurile, dar acolo nimic. Ar trebui să ne gândim cum  funcţionează lucrurile şi poate în acest dialog social ne întrebăm cum ajung acolo (liderii de sindicat – n.red.)”, a mai spus premierul Florin Cîțu.

Sursă text: realitatea.net

Sursă foto: zf.ro