Prefectul PSD al Capitalei instigă la violență: Unii protestatari nu respectă legea

Rareș Hopincă instigă la violență și susține că unii protestatari nu respectă legea. Hopincă mai afirmă că majoritatea revendicărilor protestatarilor au fost acceptat deși fermierii și transportatorii spun că nu au ajuns la nici o înțelegere cu guvernul Ciolacu.

„Un proiect de lege nu poate fi adoptat de pe o zi pe alta. E necesară o largă consultare a tuturor actorilor economici implicați pentru că, de exemplu, revendicările transportatorilor trebuie să ajungă la cunoștința tuturor actorilor implicați, nu doar a acelor care-i reprezintă pe protestatari și atunci e necesar un timp suplimentar de pregătire a măsurilor legislative”, a declarat Rareș Hopincă, la postul B1.

„Protestatarii nu doresc să ajungă în Capitală – lucrul acesta a fost deja lămurit în repetate rânduri cu cei care protestează și cu care avem un dialog foarte bun.

În schimb, există încercarea de a provoca autoritățile. Au existat, cel puțin în weekend, încercări de a forța barajele relizate de persoane care instigă la violență, nu de protestatari. Acesta e marele risc. Apelul nostru e fix în aceeași direcție – să nu se lase instigați de cei care vor să instige la fapte antisociale.

Nu se dorește intrarea în Capitală. Sunt niște revendicări, toate au fost prezentate sâmbătă ministrului Agriculturii și majoritatea au fost acceptate și a fost convenit un calendar ferm de implementare. Deci despre aceste revendicări, majoritaea sunt rezolvate. Dialogul continuă”, a mai declarat prefectul Capitalei, Rareș Hopincă.