Povestea lui Oumuamua continuă cu teoria iceberg-ului cosmic
Oumuamua, celebrul obiect interstelar care a călătorit milioane de ani până să ajungă în sistemul nostru solar, nu este nici asteroid, nici cometă, ci un ”iceberg de hidrogen”, arată un studiu al unor astronomi de la Yale. Puține obiecte cerești au fascinat astronomii mai tare decât acest ”trabuc” lung de aproape 400 de metri. Oumuamua („cercetaș” în hawaiană) a fost descoperit inițial în octombrie 2017. A parcurs cu viteză sistemul solar și s-a îndreptat mai departe spre spațiu, devenind primul obiect interstelar observat de oameni.
Oumuamua a fost numit în multe feluri: cometă, asteroid, navă extraterestră în formă de trabuc, dar astronomii de la univeristățile din Yale și Chicago mai adaugă o teorie: Oumuamua ar putea să fie un iceberg de hidrogen.
Oumuamua are peste 300 de metri lungime și a călătorit prin spațiu milioane de ani până să ajungă în sistemul solar. Acum este undeva pe la orbita lui Saturn și vor mai trece 10.000 de ani până va ieși din sistemul solar, spun autorii studiului. Comportamentul poate fi explicat prin faptul că obiectul misterios este un fel de Iceberg cosmic de hidrogen, spun cei doi autori ai studiului: Gregory Laughlin și Darryl Seligman.
Astronomii spun că obiectul are proprietăți cu totul ciudate: strălucirea variază rapid,
» Citește tot articolul pe www.hotnews.ro