Postul, beneficii pentru sănătate

Multă lume posteşte peste an, în fiecare miercuri şi vineri, ori alege postul intermitent (fasting) ca metodă de slăbit sau pentru a-şi simplifica stilul de viaţă.

 Unele persoane renunţă la dulciuri, alcool şi carbohidraţi în această perioadă pentru a fi mai motivaţi să scape de kilogramele în plus, cu ajutorul credinţei proprii. Indiferent de motivele pentru care postim, studiile de specialitate spun că o perioadă în care limităm accesul la anumite alimente poate avea beneficii nebănuite pentru sănătate.

Postul alimentar resetează metabolismul

Recent, cercetătorii au găsit dovezi potrivit cărora postul alimentar şi abstinenţa de la mâncarea „de dulce“ influenţează ritmul circadian al ficatului şi muşchilor scheletici, ducând la o resetare a metabolismului. Ce înseamnă asta? Că poate îmbunătăţi sănătatea şi sporeşte protecţia împotriva bolilor asociate cu îmbătrânirea. Studiul a fost condus de cercetători de la University of California, Irvine şi a fost publicat în Cell Reports. Ritmul circadian nu este altceva decât ceasul biologic din organism care păstrează homeostaza ca răspuns al mediului în schimbare. Deşi se ştie că hrana influenţează ritmul circadian în ţesutul periferic, era neclar, până acum, în ceea ce priveşte influenţa hranei asupra întregului organism, scrie Science Daily.

„Am descoperit că postul influenţează ritmul circadian şi răspunsurile celulare, care împreună acţionează pentru anumite reglări temporale ale genelor“, a precizat Paolo Sassone-Corsi, autorul studiului. „Muşchii scheletici, spre exemplu, par să fie de două ori mai sensibili la ţinutul postului faţă de răspunsul ficatului“, a adăugat acesta. Cercetarea a presupus experimente pe şoareci, care au avut perioade de 24 de ore de post negru. În acest interval de timp, cercetătorii au observat că există o reducere a consumului de oxigen, fenomen care a dispărut după terminarea postului.

40 de zile fără carne pot face minuni pentru inimă, ficat şi piele

Pentru ca în organism să avem în mod constant echilibru energetic,

 » Aflați mai multe informații aici.