Pleci în vacanţă în Grecia cu maşina? O familie de patru persoane scoate din buzunar peste 300 de euro pentru testele anti-COVID

Dacă n-ai aflat de ultima măsură luată de Guvernul de la Atena, îţi reamintesc acum: de miercuri dimineaţă, ora 06:00, toţi turiştii care vor intra în Grecia prin vama Kulata-Promachonas, singurul punct de frontieră terestru deschis pentru moment, vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19.

În aceste condiţii, bucureştenii au aşteptat şi mai bine de o oră, sâmbătă, în parcarea complexului Băneasa Shopping City, acolo unde o clinică privată a deschis primul centru drive-in din ţară pentru detectarea virusului Sars-CoV-2. Asta înseamnă că nu trebuie decât să ajungi în zona de recoltare, unde eşti testat fără să cobori din maşină. Rezultatul îl primeşti între 24 şi 48 de ore, alături de traducerea în limba engleză.

Un astfel de test rapid te costă 390 de lei, ceea ce înseamnă că o familie formată din patru persoane va suplimenta bugetul de vacanţă cu peste 300 de euro, încă dinaintea plecării.

Să fii atent şi când mergi să faci testul, căci acesta trebuie prelevat cu cel mult 72 de ore înainte de a ajunge pe teritoriul Greciei. În plus, să nu uiţi nici de formularul electronic ce trebuie completat cu cel puţin 24 de ore înainte de a trece graniţa la greci.

 » Citește tot articolul pe www.mediafax.ro