Planurile lui George Simion pentru România: Suveranitatea energetică, o prioritate

George Simion a anunțat, în cadrul evenimentului dedicat lansării programului de guvernare al partidului AUR, că un obiectiv important îl reprezintă finalizarea tuturor investițiilor din domeniul energetic astfel încât România să poată să fie suverană din acest punct de vedere.

AUR își propune să îndeplinească dorința tuturor românilor, care au votat la referendum pentru reducerea numărului de parlamentarii la 300. De asemenea, se are în vedere reorganizarea teritorială în scopul eficientizării administrative și redimensionarea aparatului de stat.

„Așa au votat românii, așa trebuie să fie. Un guvern suplu și eficient! Maxim 12 ministere și maxim 50 de secretari de stat. Eu i-am văzut pe majoritatea celor 200 și ceva de secretari de stat actuali și vă zic că nu au nicio atribuție. Au doar un birou mare, o secretară și câțiva consilieri, o mașină cu șofer și atât. Nu produc plus valoare pentru români”.

AUR vrea reformă administrativă

Alianța pentru Unirea Românilor și-a propus să ducă la bun sfârșit un proiect sabotate de PSD, PNL și UDMR: reorganizarea teritorială astfel încât nicio localitate cu mai puțin de 5000 de locuitori să nu aibă primărie.

„Actualele primării, actualii primari, nu servesc intereselor cetățenilor. În locul aparatului birocratic al primarului, într-o comună de 1.000 de locuitori, vom lăsa un ghișeu unic pentru a lucra cu cetățenii. Și atât! Nu e nevoie de mai mult. Nu e nevoie de secretară, nu e nevoie de contabilă și câte și mai câte.

Nu e nevoie de aproape 500 de mii de membri de partid în administrația locală și centrală. Am pornit, de la începutul anilor 2000, cu 800 de mii de angajați la stat și am ajuns în această guvernare, care își propune eficientizarea cheltuirii banului public, să avem peste 1.340.000 de angajați la stat. Nu ne deranjează angajații la stat și profesioniștii. Ba din contră, trebuie să îi încurajăm. Avem nevoie de o ierarhie a competențelor la nivelul statului român. Dar ne deranjează instituțiile căpușă, de control, care sufocă afacerile românești, care, pentru că au ajuns în posesia unei hărții, nu o dau din mână fără a obține ceva în schimb”, a explicat Simion.