Piața de capital din România: aproape două secole de existență

1 decembrie, Ziua Națională a românilor, te trimite cu gândul invariabil la istorie. La momentul Unirii Principatelor, la momentul construirii României mari și moderne.

Dincolo de istoria politică și socială, România are și o istorie bogată în ceea ce privește piețele financiare. Spre exemplu, primele inițiative de înființare a unei piețe bursiere de mărfuri și de valori au avut loc la mijlocul secolului al XIX-lea, așa cum este Codicele de Comerț al Țării Românești din 1 ianuarie 1840, realizat după modelul dat de Codul Comercial francez din 1807 și având la bază unele prevederi ale Regulamentului Organic.

Codicele reglementa bursele de comerț, mijlocitorii de schimb și samsarii. La acea vreme, dorința era de a se înființa o bursă de comerț la București (condusă de 6 persoane) și una la Brăila (condusă de o deputăție domnească), urmând ca samsarii să-și anunțe afacerile în cadrul burselor și prețul mediu al mărfurilor să fie publicat. Codicele de la 1840 definea categoriile mijlocitorilor (agenți de schimb) și samsarilor (curtieri). Mijlocitorii erau numiți de domnitor, Codicele stabilind de asemenea în privința prețului că „rezultatul tocmelilor și al negociației polițelor ce se săvârșesc la Bursă hotărăște cursul monezilor și al polițelor, al prețurilor mărfurilor, al asigurărilor, al transporturilor pe uscat sau pe apă, al zapiselor statului altor asemenea, al căror curs este primitor de a se însemna pe fiecare zi până unde s-a suit ori s-a coborât”.

În 1880, Camera de Comerț și Industrie de la București face un memoriu către Ministerul Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor Publice în care, luând în considerare dezvoltarea comerțului cu efecte publice, propune înființarea unei burse pentru fixarea cursurilor monetare și efectelor, pe baza cererii și ofertei, pentru a opri speculațiile și fluctuațiile aleatorii. Este realizat, la inițiativa Camerei de Comerț din București, un proiect de lege pentru înființarea unei burse,

 » sursa: ziuadevest.ro