Peste 700 de gospodarii vor avea sisteme fotovoltaice

Încă 20 de dosare, cu solicitări de finanțare pentru 717 gospodării izolate, au fost aprobate în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electric. Acestora se alătură cele 115 gospodării izolate aprobate pentru finanțare în luna martie a acestui an.

Prin acest program locuinţele situate la cel puţin 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice își vor putea produce energie electrică din surse regenerabile.

În cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista potenţialilor beneficiari publicată pe site-ul AFM.

 » Sursa: www.arenaconstruct.ro