Peste 1,7 milioane de timbre de acciză pentru țigarete, susceptibile a fi false, găsite de polițiștii de frontieră de la Calafat

Poliţiştii de frontieră de la Calafat au găsit, ascunse în două TIR-uri care veneau din Turcia, 1.750.000 de timbre de acciză pentru ţigarete, specifice Ucraina, susceptibile a fi false. Acestea au fost ridicate pentru cercetări de către reprezentanţii Biroului Vamal Calafat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-au prezentat, miercuri seară, pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, doi cetăţeni turci, ambii în vârstă de 43 de ani, conducând fiecare un ansamblu rutier.

Şoferii transportau, conform documentelor prezentate, fructe încărcate din Turcia şi destinate unor societăţi comerciale din Polonia.

Produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către reprezentanţii Biroului Vamal Calafat, iar în cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări faţă de cei doi şoferi pentru fals material în înscrisuri oficiale.


„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit în cabinele celor două mijloace de transport, mai multe cutii din carton care conţineau timbre de acciză pentru ţigarete, specifice Ucrainei, susceptibile a fi false. Totodată, cei doi şoferi turci nu au putut prezenta documente de provenienţă pentru bunurile sus-menţionate. În acest context, poliţiştii de frontieră sprijiniţi de către reprezentanţi ai Biroului Vamal Calafat, au procedat la inventarierea bunurilor în cauză, rezultând o cantitate de 1.750.000 timbre de acciză pentru ţigarete”, a arătat sursa citată.