Peste 1.600 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel național. – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Pompierii din întreaga țară au intervenit pentru gestionarea unui număr de 1.604 de intervenții, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (1.231 cazuri).

În urma solicitărilor primite, echipajele SMURD au acordat primul ajutor calificat unui număr de 1.274  persoane.

Totodată, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 119 de incendii, la 4 misiuni de descarcerare, precum și în alte 250  intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare persoane/animale, distrugere/asanare muniție neexplodată, accidente/incidente din domeniul CBRN.

De asemenea,  în ultimele 24 ore, pompierii militari au acționat și pentru lichidarea a 75 de incendii de vegetație uscată, produse în județele: BC, BH, BIF, BV, BZ, CL, CT, CV, DB, DJ, GL, GR, IL, IS, MH, MM, NT, OT, PH, TL, TR, VL, VN, suprafață totală afectată fiind de aproximativ 112 ha.

Astfel, echipaje de pompieri împreună cu alți reprezentanți ai autorităților locale au depus eforturi pentru evitarea propagării flăcărilor la locuințele aflate în proximitatea zonelor de manifestare, precum și pentru limitarea potențialelor efecte.

Una dintre misiunile relevante în acest sens este cea din județul Ilfov, unde, încă din cursul zilei de luni, pompierii bucureșteni intervin, cu tehnică specială de intervenție, pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată produs la două bataluri ale unei ferme dezafectate de porci, pe raza localității Periș. Misiunea presupune efort susținut din partea salvatorilor, astfel încât, încă din momentul anunțării acestui eveniment, colegii noștri acționează pentru lichidarea flăcărilor ce au distrus aproximativ 400 mp. Din cauza degajărilor de fum cu miros înțepător, în cursul zilei de luni, a fost transmis un mesaj prin sistemul Ro-Alert pentru avertizarea populației din localitățile: Periș, Snagov, Corbeanca, Buftea, Otopeni și sectorul 1 al Capitalei. Datorită intervenției prompte a pompierilor, până în acest moment, nu au fost înregistrate victime.

Nu uitați!

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor:

  • să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
  • să nu utilizeze focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);
  • arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate;
  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor să se facă numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţ;
  • să asigure supravegherea permanentă a arderii şi să stingă jarul după încetarea acesteia.

Mai multe detalii pe site-ul IGSU: https://www.igsu.ro


Alte articole: