Pescarii români sunt nevoiți să restituie ajutorul financiar primit în perioada pandemiei de Covid. Valentin Cioromelea (AUR), interpelare către Ministerul Agriculturii: Industria pescuitului se află într-o situație dificilă

Pescarii români sunt revoltați. 18 firme de pescuit sunt nevoite să restituie ajutorul financiar primit în perioada pandemiei de Covid. Este vorba de 2 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene. Laurențiu Mirea, președintele Organizațiilor de Pescari, a a declarat că de vină ar fi anumite condiții de eligibilitate specificate în ghidul elaborat pentru accesarea acestor fonduri. Pescarii cer demiterea directorul general de la Direcția de Fonduri de Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii.

„Autorităţile au verificat documentele după ce au făcut plăţile, iar acum spun că unii dintre beneficiari nu ar fi fost eligibili”, a precizat Mirea, potrivit Agenției  de presă Rador. Acesta susține că înainte de pandemie, pescarii de la Marea Neagră realizau pe an o captură generală în jur de 13.000 de tone, iar anul trecut și pe timpul pandemiei am realizat 2.200 de tone.

Strigătul pescarilor români nu a rămas fără ecou. Senatorul AUR Valentin Cioromelea a luat cunoștință de situația dificilă în care se află aceștia și a înaintat o interpelare către ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu. Cioromelea atrage atenția asupra dificultăților din această industrie și face apel la autorități pentru găsirea unor soluții, în condițiile în care pescarii, chiar și înainte de această problemă, se luptau să supraviețuiască într-un mediu concurențial dificil.

„Este imperios necesar să aflăm care sunt cauzele exacte ale acestei situații și ce măsuri pot fi luate pentru a corecta această greșeală monumentală. Mai mult decât atât, avem nevoie de un plan pe termen lung pentru a sprijini industria piscicolă din România și a asigura că astfel de erori nu se vor mai repeta în viitor”, punctează senatorul AUR.

În acest context, Valentin Cioromelea solicită răspuns la următoarele întrebări:

  1. Care sunt motivele precise pentru care 18 firme de pescuit sunt obligate să restituie aproape 2 milioane de euro Uniunii Europene, bani care ar fi trebuit să sprijine pescarii români în timpul pandemiei COVID-19?
  2. Potrivit informațiilor prezentate, se pare că un ghid de utilizare a fondurilor europene a fost redactat greșit, ceea ce a condus la situația actuală. Ce măsuri sunt luate pentru a corecta această greșeală și pentru a asigura că astfel de erori nu se vor repeta în viitor?
  3. Cum intenționează Ministerul Agriculturii să sprijine industria piscicolă din România pe termen lung, având în vedere că aceasta se confruntă cu dificultăți majore și dependența crescută de importurile de pește?
  4. Ce acțiuni concrete și soluții are Ministerul Agriculturii pentru a proteja pescarii români și pentru a asigura că fondurile europene destinate sectorului piscicol sunt utilizate eficient în viitor?