Pensia colosală încasată de Ion Iliescu

Foarte mulți români sunt curioși să afle ce pensie are Ion Iliescu, una dintre cele mai controversate figuri ale vieţii politice după 1989.

Fostul președinte încasează de la stat, în fiecare lună, în jur de 2.000 de euro.

Pensia acestuia este compusă din două elemente care l-au și ajutat să ajungă la acest venit. Concret, fostul președinte al României are o pensie de 3.916 lei. Însă, la aceasta se adaugă o indemnizație pentru ocuparea funcției supreme în stat, în valoare de 5.331 de lei.

Ce bunuri deține fostul președinte post-comunist al României?

Potrivit unei declarații de avere a lui Ion Iliescu, acesta ar deține, surprinzător, doar un apartament, în București, achiziționat în anul 1996, care are o suprafață de 156 de metri pătrați.

Diferența dintre veniturile lui Ion Iliescu și ale celui mai bogat pensionar din România

Comparativ cu majoritatea pensionarilor români, pensia lui Ion Iliescu pare una colosală. Însă, dacă ne uităm cât încasează, lunar, cel mai bogat pensionar din României, o să observăm că fostul președinte are venituri mult mai mici decât acesta.

Conform declarațiilor Ministrul Muncii, Raluca Turcan, se pare că cea mai mare pensie din România este halucinantă, aceasta depășind 78.000 de lei. Turcan a explicat că este vorba despre o pensie de serviciu, care ajunge la valoarea totală de 78.634 de lei, din care 5.205 lei din contributivitate și 73.429 de lei din criterii favorizante obținute din mai multe legi.