Pedepse majorate pentru condamnații care fug de încarcerare. CCR a declarat constituționale modificările Codului Penal

Majorarea pedepselor pentru condamnații care se sustrag executării este constituțională, a decis CCR. Curtea a respins marţi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de ÎCCJ cu privire la modificările aduse Codului Penal, cu privire la acest aspect.

„Legiuitorul a adoptat o normă de incriminare a unei fapte asimilate celei de evadare”, au reţinut judecătorii constituţionali, iar ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis că la pedeapsa pe care a primit-o o persoană se va adăuga şi pedeapsa pentru evadare, între 6 luni şi 3 ani, transmite news.ro.

CCR, cu unanimitate de voturi, a respins, marţi, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.1 şi ale art.II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

„În esenţă, Curtea a reţinut că legiuitorul, conform politicii sale penale, a adoptat o normă de incriminare a unei fapte asimilate celei de evadare, constând în sustragerea persoanei de la punerea în executare a mandatului de executare, prin trecerea a 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei. Totodată, prevederile art.II din legea criticată nu încalcă principiul neretroactivităţii, întrucât reglementează în domeniul propriu de aplicare a legii, respectiv de la data intrării sale în vigoare”, arată magistraţii constituţionali.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a apreciat că este ”o veste bună”.

„Veste bună pentru statul român, veste proastă pentru fugari! Legea prin care fugarii vor fi pedepsiţi şi pentru evadare este constituţională! Adică la pedeapsa pe care o au se va adăuga şi pedeapsa pentru evadare, anume între 6 luni şi 3 ani. A fost soluţia propusă de Ministerul Justiţiei şi adoptată de Parlament. Statul român trebuie să aibă pârghii sănătoase pentru a combate fenomenul fugarilor. Vom continua lupta împotriva acestui flagel”, a scris, marţi, Alina Gorghiu, pe Facebook.

Ministrul Justiţiei a reiterat ideea că, în 2023, statul român a plătit peste 10 milioane de lei pentru aducerea în ţară a fugarilor, 618 până în prezent.