Patru reuşite ale Guvernului Cîţu în 2021

Sursă foto: Facebook Florin Cîțu

Florin Cîţu, preşedintele PNL şi al Senatului, a făcut bilanţul ultimului an de guvernare PNL. 

““Life is a journey, not a destination”

Încheiem anul cu rezultate mult peste așteptări din punct de vedere economic:

– Deficit bugetar mai mic de 7%

–  Agențiile de rating au crescut perspectiva României de la negativ la stabil

– Moneda națională a rămas sub pragul de 5 lei pe euro

– Datoria publică nu a trecut de 50% din PIB

2021 a însemnat prudență, profesionalism și predictibilitate. Și mă mândresc cu asta. Indiferent ce ar spune unii, cifrele sunt cifre. Și arată că, acolo unde a depins de guvern, mi-am îndeplinit misiunea față de români.

Începem un an nou, cu alt management, altă viziune. Urmează alte provocări, dar vă spun că singura soluție pentru dezvoltare rămâne liberalismul.

Reformele pe care le-am început ca ministru al Finanțelor, apoi ca prim-ministru, le voi continua și ca președinte al Senatului și președinte PNL. V-am promis #RomaniaLiberala și împreună o să o facem.

La mulți ani, dragi români!”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.

Succes al Guvernului condus de Florin Cîțu

În cadrul emisiunii „Miercurea neagră” de la DC News, analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre un succes al premierului Florin Cîțu:

„Eu am căpătat o bună apreciere față de premierul Florin Cîțu, fiindcă PIB-ul României a depășit PIB-ul Portugaliei anul acesta, știți? Suntem a 13-a națiune din punct de vedere al PIB-ului. Nu per capita, ci al PIB-ului total. E și greu PIB per capita, fiindcă nu știm câți suntem în România. Am depășit Grecia și Ungaria. Cred că ne apropiem de Cehia,

 » Aflați mai multe informații aici.