Parlamentul European va dezbate miercuri problemele fermierilor care au protestat în mai multe state UE
Parlamentul European va dezbate miercuri, în plenul său reunit la Strasbourg, problemele fermierilor care au protestat în mai multe state europene, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputatul PNL Daniel Buda, citat de Agerpres.
Solicitarea de a organiza dezbaterea a fost depusă de eurodeputatul PNL Daniel Buda, care este vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI) a PE.
„Mă bucur foarte mult pentru această modificare a agendei care a survenit ca urmare a cererii mele, pentru că mi-am dorit să dezbatem această problemă la nivelul Parlamentului European, deoarece, în opinia mea, sectorul agricol de la nivel european se află într-o situaţie extrem de complicată şi de dificilă şi ea nu poate să cunoască o rezolvare decât de la nivel european”, a declarat Buda într-un briefing pentru jurnalişti români la Strasbourg.
Eurodeputatul a spus că fermierii au nevoie de bani europeni pentru că altfel „nu vor avea capacitatea de a rezista la aceste provocări cu care sunt confruntaţi astăzi, fie că vorbim de secetă, de inflaţie, de inundaţii, războiul cu Ucraina şi nu numai, sunt provocări majore, sunt provocări care până la urmă îi pun în dificultate şi ele trebuie să primească un răspuns de la nivelul Comisiei Europene”.
Pe de altă parte, a spus Buda referindu-se la o parte din revendicările fermierilor care protestează în România în aceste zile, „acele chestiuni pot să fie rezolvate, în opinia mea, într-o şedinţă de guvern, pentru că nu sunt chestiuni majore, nu sunt chestiuni care să ţină neapărat seama de bani”.
Dezbaterea PE privind problemele ridicate de fermieri nu va fi urmată de adoptarea unei rezoluţii, întrucât nu există timpul necesar pentru negocierea unui text comun. Totuşi, spune eurodeputatul Daniel Buda, demersul este unul important.
„Eu de doi ani de zile cer Comisiei Europene să vină cu resurse financiare către sectorul agricol. Nu spun că mă bucur de aceste proteste pentru că nu mă bucură să văd oamenii în stradă care stau la minus 10 – 15°C (…). Dar eu vreau să cred că într-un interval de câteva luni de zile, Comisia Europeană va găsi resurse financiare care să fie alocate către fermieri în aşa fel încât să le sprijine activitatea, pentru că sprijinind fermierii, de fapt sprijinim consumatorii, ne sprijinim pe noi toţi (…)”, a mai spus Daniel Buda.