Parlamentarii AUR, alături de sectorul HORECA

HORECA este unul dintre sectoarele economice foarte afectat de restricțiile impuse în timpul pandemiei de coronavirus. Multe afaceri au fost nevoite să închidă, fără să aibă siguranța că vor putea să-și reia activitatea la un moment clar stabilit.

În acest context, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), a anunțat că a făcut demersurile necesare pentru a acţiona în instanţă Guvernul, în special pentru restricţionarea activităţii, fapt ce a afectat grav întreg sectorul.

„Oamenii din sectorul HORECA sunt exasperați. Dacă azi deschizi restaurantul, iar peste 3 zile ești obligat de autorități să-l închizi, fără să știi cât timp vei sta cu lacătul pe ușă, nu poți avea nici o predictibilitate a afacerii, nu poți garanta siguranța niciunui loc de muncă.

Și vorbim de 400.000 de locuri de muncă – adică de OAMENI, a căror existență depinde de asta. Nicio afacere nu poate funcționa într-un mediu dominat de incertitudine. Sectorul HORECA a fost cel mai afectat de măsurile anti-coronavirus, deși le-am numi mai degrabă măsuri anti-economie”, a declarat deputatul AUR Vasile Nagy.