Parlament/ Senatul şi Camera Deputaţilor – convocate în sesiune ordinară

Senatul şi Camera Deputaţilor încep marţi o nouă sesiune ordinară, ultima din această legislatură.

*** Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a convocat pentru marţi Camera superioară a Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului.

„În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale articolului 83 din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă Senatul României în a doua sesiune ordinară a anului 2020, în ziua de marţi, 1 septembrie 2020”, se arată într-un comunicat al Senatului.

Potrivit sursei citate, Biroul permanent se va întruni la ora 10,00, iar grupurile parlamentare – la ora 10,30.

Plenul Senatului se va reuni la ora 11,00.

*** Şi Camera Deputaţilor este convocată marţi, la ora 13,00, în sesiune ordinară.

”Camera Deputaţilor este convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2020 în ziua de marţi, 1 septembrie, ora 13,00”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial.

Plenul Camerei, în care va fi validată noua componenţă a Biroului permanent, va avea loc marţi, fiind necesară prezenţa fizică a deputaţilor la alegerea conducerii forului. Votul va fi secret, cu bile şi va avea loc în sala Biroului permanent, pe bază de programare, pe modelul votului de învestitură.

Astfel, la ora 13,30 este programat grupul deputaţilor PSD, de la ora 14,00 – grupul PNL, de la ora 14,30 – grupul USR, de la 14,45 – grupul Pro Europa, de la ora 15,00 – grupul UDMR, de la ora 15,15 – grupul minorităţilor naţionale, la ora 15,30 – grupul PMP şi de la 15,45 – deputaţii neafiliaţi, după cum a decis pe 26 august Comitetul liderilor.

*** Prima sesiune ordinară a Camerei Deputaţilor şi Senatului din acest an s-a încheiat pe 30 iunie.

De la 1 iulie, cele două Camere ale Parlamentului au lucrat în sesiune extraordinară.

Sesiunea ordinară anterioară s-a desfăşurat atipic pe fondul pandemiei de COVID-19, atât deputaţii, cât şi senatorii întrunindu-se, în mare parte, în şedinţe de plen şi în comisii online. De asemenea, voturile exprimate de parlamentari au fost la distanţă online sau prin telefon. AGERPRES/(AS – autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.