Parcul Național Bucegi, o groapă de gunoi. Ministerul Mediului susține construția unui hotel într-o arie protejată

Situație revoltătoare în Parcul Național Bucegi. Tone de deșeuri din construcții au fost descoperite în aria protejată. Chiar dacă autoritățile locale păreau că sunt la curent cu această situație, nu au contactat instituțiile competente avizate. Senatorul Andrei Hangan nu a putut rămâne pasiv la această situație, luân atitudine cu privire la acest fapt, solicitându-i ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, să elucideze cazul.

”Ce măsuri se iau în vederea stimulării autorităților locale și determinării lor de a raporta problemele privind depozitarea ilegală de deșeuri în arii protejate și în ce măsură sunt aplicate sancțiuni corespunzătoare celor care săvârșesc acțiuni de acest tip, astfel încât depozitarea de deșeuri în arii protejate să fie descurajată și pedepsită conform legii”, declară senatorul Hangan.

Depozite rezultate din escavări realizate cu scopul reamenajării unui hotel, cât și deșeuri provenite din construcții reprezintă o situație revoltătoare, care a fost descoperită de către Garda de Mediu.