Panouri publicitare cu mesajul „Ciucă are 43.000 de euro pensie specială”, amplasate în București și pe DN1

Zeci de membri ai comunității Declic au făcut coadă la audiențe la Guvern, miercuri, ca să depună solicitări individuale pentru tăierea pensiilor speciale. În acest timp, în fața Guvernului, aceștia au scandat și au afișat un mesaj de peste 10 metri lungime, cu textul: „Tăiați pensiile speciale!”.

Protestul din Piața Victoriei a fost dublat de instalarea pe DN1, într-una din cele mai aglomerate zone de pe Valea Prahovei, a două panouri publicitare cu mesajul: „Ciucă are 43.000 de euro pensie specială. Te-ai blocat? Tăiați pensiile speciale!”. Un al treilea panou a fost montat în centrul Bucureștiului, potrivit unui comunicat al comunității Declic.

„Pe lângă cererile depuse de fiecare participant la protestul din fața Guvernului, am depus la cabinetul premierului și cele aproape 140.000 de semnături ale cetățenilor care vor eliminarea pensiilor speciale. Știm că premierului Ciucă îi e greu să taie pensiile speciale, când chiar el beneficiază de una, de peste 43.000 de euro pe an, pe care o cumulează cu salariul”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei Tăiați pensiile speciale.

Declic menționează că România și-a asumat, prin PNRR, că va elimina aceste privilegii până la finalul lui 2023. „Cu doar o zi înainte de protest, ministrul Muncii, Marius Budăi, anunța că Guvernul NU se mai grăbește să respecte acest termen. Practic, ministrul a contrazis ceea ce spunea chiar el în Parlament, acum 2 săptămâni, că Guvernul va adopta proiectul în cel mult 3 zile”, se arată în comunicat.

„Ne-am săturat de declarații și de promisiuni răsuflate din partea politicienilor. Au câștigat alegerile promițând că elimină pensiile speciale și acum evită din răsputeri să realizeze reforma. Le amintim că acest comportament mincinos va fi taxat de cetățeni la vot. Comunitatea Declic luptă pentru eliminarea inechităților denumite pensii speciale și nu se va opri până când aceste pensii nu vor fi tăiate”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei Tăiați pensiile speciale.