Pandemia şi lecţia sustenabilităţii: Cum a schimbat Covid-19 obiceiurile de consum

Pandemia de Covid-19 pare că i-a făcut pe oameni mai responsabili în privinţa resurselor naturii. Un studiu făcut în Marea Britanie arată că 19% dintre locuitorii acestei ţări au declarat intenţia de a cumpăra cadouri sustenabile de Crăciun, preocupare pe care nu au avut-o în anul 2019.

Tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani sunt cei mai dispuşi să aleagă cumpărăturile “ecologice”, adică cele care implică o cantitate cât mai mică de plastic, sunt cât mai durabile şi, pe cât se poate, produse local, pentru a nu contribui la poluarea provocată de transporturi.

Aproape 30% dintre respondenţi au recunoscut că pandemia provocată de Sars-Cov-2 le-a influenţat obiceiurile de consum, în principal în privinţa obiectelor vestimentare.

Altfel spus, lucrând de-acasă, au renunţat să mai cumpere îmbrăcăminte, ceea ce i-a convins că, de fapt, nici nu aveau nevoie de multe din hainele pe care le cumpărau înainte. Specialiştii cred că mulţi oameni din lumea întreagă au învăţat aceleaşi lecţii, dar rămâne de văzut dacă le vor ţine minte şi după ce pandemia se va fi încheiat.

 » sursa: ebihoreanul.ro