Pâine cu mucegai, oferită elevilor din Roșia Montană prin programul ”Masa Caldă”

Elevii din comuna Roșia Montană au primit prin programul ”Masa Caldă” pâine cu mucegai, din partea furnizorului.

Viceprimarul Vasile Morariu susține că incidentul s-ar fi petrecut luni, 6 martie. Acesta mai susține că a vorbit la telefon cu furnizorul care este din Abrud și care i-a comunicat viceprimarului că el cumpără pâinea nu o produce.Pe lângă pâine, elevii au primit și câte un șnițel, în legătură cu care nu au fost probleme afirmă viceprimarul.

”Domnule N. S., dacă ați fost norocos și ați participat singur, ați și câștigat licitația pentru a aduce hrană caldă la copii, la 3 zile după ce ați început, ne aduceți pâinea rămasă de la Crăciun azi s-a găsit pâine înflorită. Eu știu că am mai pățit personal cu dumneavoastră este a doua oară, de aceea am făcut-o public, fiindcă la dumneavoastră văd că este obicei.

Ca reprezentant al autorităților locale nu îmi permit ca copiii să mănânce pâine înflorită. atâta timp cât v-ați angajat într-o treabă vă rog frumos să o respectați cum se cuvine!”, a transmis Vasile Morariu.Masa caldă pentru elevii din Roșia Montană este furnizată de o societate care administrează și o pensiune în orașul Abrud.

”Referitor la mâncarea pe care o distribuie, gustați-o să vedeți ce gust are. Eu mai bine le bag mâncare în ghiozdan, decât să ajung cu ei pe la spital. Fără supărare dar e bătaie de joc, mai ales că se dă la copii”, a comentat un părinte la postarea viceprimarului.”Mi se pare normal să anunțați instituțiile statului abilitate să ia măsuri și să facă un control la restaurantul de unde se livrează mâncarea!”, a transmis un alt părinte din Roșia Montană.