Orban: Eu am solicitat suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, în localitatea Bumbeşti Piţic din judeţul Gorj, că toate lucrările care se efectuează prin PNDL vor fi decontate, în acest sens urmând să aibă loc, în august, o rectificare bugetară.

Ludovic Orban a transmis primarilor şi constructorilor să continue lucrările pentru că toate facturile vor fi decontate.

„În planificarea bugetară, eu am solicitat suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării la alcătuirea bugetului, spunându-le că nu au luat în calcul decontările de anul trecut. Vreau să dau un mesaj către primarii noştri, către constructori, către primarii celorlalte formaţiuni politice – să lucreze. La rectificarea bugetară, deja s-a discutat cu primul-ministru, e un subiect, aş putea să-l folosesc contra premierului Cîţu, dar n-o să-l folosesc. Deja s-a discutat, or să se aloce sumele suplimentare, oricum tot ce s-a depus – facturi – până în data de 15 iunie se vor deconta, sigur o să existe până la rectificare o perioadă de două – trei săptămâni în care va fi o mică întârziere de decontarea facturilor PNDL, dar imediat după rectificare se vor asigura sumele şi se vor deconta toate facturile care vor fi trimise la decontare, cu situaţiile de lucrări reale”, a spus Ludovic Orban.

El a adăugat că rectificarea bugetară ar putea avea loc la începutul lunii august.

„Deci să lucreze, acesta e mesajul meu. Rectificarea bugetară va fi undeva în august, la începutul lunii august şi se vor aloca banii respectivi, deci să nu aibă emoţii, toate lucrările care se efectuează vor fi decontate”, a subliniat preşedintele PNL.

Ludovic Orban a fost prezent vineri, la Bumbeşti Piţic, în judeţul Gorj, pentru susţinerea candidatului PNL la funcţia de primar al localităţii, Irina Cojocaru.