Orașul Zaporojie a fost atacat cu drone „kamikaze” iraniene. Cel puțin 11 oameni au fost uciși

Ucrainenii și-au luat înapoi încă 500 de kilometri pătrați de teritoriu într-o săptămână, a anunțat președintele Zelenski. Cele mai mari victorii sunt pe frontul de sud, în regiunea Herson. În teritoriul eliberat sunt zeci de orașe și sate care erau sub ocupația forțelor ruse de luni de zile, a spus un purtător de cuvânt al armatei. Soldații Kievului au înaintat și în est, în regiunea Harkov. Pentru ucraineni, contraofensiva merge conform planului. În schimb, rușii au atacat orașul Zaporojie cu drone „kamikaze” iraniene.

Casa Albă: Nu avem indicii că Rusia se pregătește să folosească în mod iminent arme nucleare

ACTUALIZARE 20:10 „Nu avem motive să ne ajustăm propria postură nucleară strategică, mai ales că nu avem indicii că Rusia se pregăteşte să folosească în mod iminent arme nucleare”, a declarat, vineri, purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden. Această clarificare a purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre vine după afirmaţiile recente ale lui Biden – liderul de la Casa Albă a afirmat că omenirea se află pentru prima dată de la sfârşitul Războiului Rece în faţa riscului unui „Armagedon” nuclear, amintind de situaţia din timpul Crizei Rachetelor din Cuba în anul 1962.

Biden a menţionat de asemenea că Putin „nu glumeşte” prin ameninţarea că ar putea recurge la arme nucleare. Întrebată dacă acest ton destul de alarmist are la bază informaţii obţinute de SUA, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a răspuns „nu”, declaraţie făcută presei la bordul avionului care-l ducea pe Joe Biden într-o deplasare. Ucraina a recunoscut Kurilele de Sud drept „teritoriu al Japoniei ocupat de Rusia”

ACTUALIZARE 19:25 Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o rezoluție prin care recunoaște insulele Kurile de Sud drept „teritoriu al Japoniei ocupat de Rusia”, potrivit datelor de pe site-ul parlamentului „Rada Supremă a Ucrainei își declară sprijinul pentru poziția Japoniei în raport cu teritoriile sale nordice. Recunoaște că aceste teritorii continuă să fie sub ocupația Federației Ruse”, se arată în textul documentului. În același timp, Kievul a cerut comunității internaționale să ia toate măsurile posibile „cu privire la oficializarea legală a statutului Teritoriilor de Nord ale Japoniei”. Japonia revendică insulele Kunashir, Shikotan, Iturup și Habomai, invocând Tratatul bilateral privind comerțul și frontierele din 1855. Tokyo a pus întoarcerea insulelor ca o condiție pentru încheierea unui tratat de pace cu Rusia, care nu a fost niciodată încheiat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1956, URSS și Japonia au semnat o declarație comună în care Moscova a convenit să ia în considerare posibilitatea transferului celor două insule în prezența unui acord de pace. URSS spera să pună capăt acestui lucru, în timp ce Japonia a considerat acordul doar o parte din soluția problemei, fără a renunța la pretențiile sale asupra tuturor insulelor. Negocierile ulterioare nu au ajuns la niciun rezultat. Poziția Moscovei este că insulele au devenit parte a URSS în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, iar suveranitatea Rusiei asupra lor nu trebuie pusă la îndoială. Rar moment de disidență la Kremlin

ACTUALIZARE 18:15 Un confident al lui Vladimir Putin l-a confruntat pe președintele rus în legătură cu greșelile și eșecul războiul din Ucraina, scrie Washington Post, care citează surse de informații occidentale. Persoana, care nu a fost numită de Washington Post, i-ar fi exprimat lui Putin îngrijorarea cu privire la proasta gestionare a efortului de război și la greșelile făcute de liderii militari ruși.

Potrivit The Post, detaliile despre dezacord și identitatea individului care l-a provocat pe Putin au fost incluse în briefingul primit de președintele american Joe Biden, de la serviciile de informații. „De la începutul ocupației am fost martorii unei stări de alarmă crescânde din partea unui număr de persoane din cercul intim al lui Putin. Evaluările noastre sugerează că aceștia sunt deosebit de îngrijorați de recentele pierderi rusești, de direcția greșită și de deficiențele militare extinse”, a afirmat un oficial al serviciilor de informații occidentale, sub protecția anonimatului. Un alt oficial de rang înalt a declarat că „există o mulțime de oameni care sunt convinși nu merge bine sau că nu este cursul corect de acțiune”.

Rusia a suferit o serie de eșecuri în campania sa militară în Ucraina. Forțele ucrainene au declanșat recent o controfensivă de succes prin care au împins armata rusă de pe mii de kilometri pătrați de teritoriu din estul Ucrainei, determinând Kremlinul să lanseze o mobilizare haotică a rezerviștilor și a civililor. Raportul unei confruntări în cercul apropiat al lui Putin este notabil, deoarece sunt rare momentele în care oficialii de rang înalt de la Kremlin îl provoacă în mod direct. Eșecul oficialilor de rang înalt de a pune sub semnul întrebării propriile ipoteze ale lui Putin despre Ucraina a fost adesea citat de analiști ca un motiv probabil pentru progresul slab al campaniei militare.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a recunoscut că au existat dezacorduri cu privire la război. „Există un dezacord cu privire la astfel de momente. Unii cred că ar trebui să acționăm diferit”, a declarat Peskov pentru The Washington Post. „Dar toate acestea fac parte din procesul de lucru obișnuit”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Zelenski cere europenilor mai multe arme.

ACTUALIZARE 17:00 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri liderilor europeni, reuniţi la un summit la Praga, să sporească livrările de arme şi muniţii către Ucraina şi să crească în ţările lor investiţiile în sectorul apărării, în pofida creşterii costului vieţii, relatează agenţia DPA. „Creşteţi livrările de arme şi muniţii pentru a (ne) apăra în faţa presiunii ruseşti!”, a cerut Zelenski, adresându-se prin legătură video liderilor statelor UE. „Creşteţi producţia de arme şi muniţii în Europa pentru a fi permanent pregătiţi să ne apărăm spaţiul nostru comun!”, a completat preşedintele ucrainean.

El a recunoscut că războiul pornit de Rusia contra Ucrainei şi creşterea costurilor energetice au condus la o „presiune fără precedent asupra nivelului de trai al majorităţii europenilor”, dar a insistat asupra investiţiilor în sectorul apărării. „Ca orice altceva în Europa, securitatea nu este ceva ce poţi obţine renunţând la altceva sau semnând un tratat. Securitatea este o obligaţie”, a argumentat Zelenski. Pe de altă parte, el le-a mai cerut liderilor europeni să intensifice presiunea asupra sectorului energetic rusesc, după ce UE a adoptat al 8-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, după ce aceasta a lansat în februarie agresiunea contra Ucrainei.

„Trebuie să continuăm să avansăm în această direcţie, aceea a presiunii asupra sectorului energetic rusesc, asupra acestei principale surse de venituri a statului agresor”, a indicat Zelenski, potrivit AFP. Cel puțin 11 oameni au murit, după un atac rusesc în Zaporojie

ACTUALIZARE 16:40 Numărul morților în urma unui atac rusesc asupra orașului Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, a crescut la 11. Alte 21 de persoane au fost salvate dintre dărâmăturile apartamentelor distruse. Guvernatorul regiunii, Oleksandr Starukh, a declarat că dronele Shahed-136 de fabricație iraniană au deteriorat și două elemente de infrastructură civilă, în oraș.

Putin și-a cazat soldații în cotețele porcilor

ACTUALIZARE 13:55 Soldații dintr-o unitate rusească aflată în regiunea Herson au dormit într-o fermă de porci. Imaginile cu „dormitoarele” improvizate ale militarilor au fost făcute publice de Serviciul de Securitate al Ucrainei. Borrell face apel pentru un nou ajutor militar pentru Ucraina

ACTUALIZARE 13:25 Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell vrea ca liderii din UE să sprijine un nou ajutor militar pentru Ucraina, în contextul în care aceştia se reunesc vineri la Praga pentru un summit informal. Borrell a făcut apel la o mai mare finanţare pentru arme şi echipamente pentru Ucraina, dar şi ca liderii din UE să îi sprijine propunerea privind crearea unei misiuni de instruire a forţelor armate ale Ucrainei. Şeful diplomaţiei europene nu a precizat valoarea ajutorului militar Anterior, tranşele de ajutor militar de la UE au fost distribuite în pachete de câte 500 de milioane de euro dintr-un mecanism de buget numit Instrumentul European pentru Pace.

Până acum, UE a oferit Ucrainei un ajutor de 2,5 miliarde de euro. Dacă liderii din UE îşi vor da acordul, Borrell şi-a exprimat speranţa că va putea propune noul ajutor spre aprobare la o reuniune a miniştrilor de externe din UE în această lună. Erdogan și Putin au discutat din nou la telefon

ACTUALIZARE 12:55 Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit la telefon cu Vladimir Putin despre îmbunătățirea legăturilor bilaterale și a exprimat încă o dată disponibilitatea Ankarei de a participa la rezolvarea pe cale pașnică a războiului din Ucraina, informează Reuters. Desfășurarea războiului din Ucraina a fost, de asemenea, discutată în cadrul convorbirii, potrivit Direcției de comunicații a Turciei. Membră NATO, Turcia menține relații strânse atât cu Ucraina, cât și cu Rusia și a căutat să echilibreze relațiile în timpul războiului, respingând sancțiunile occidentale împotriva Moscovei, criticând în același timp invazia rusă și aprovizionând Kievul cu drone armate. Propagandiștii ruși plâng și îi blestemă pe cei care fug de război. „Ești putreziciune, ești gunoi!”

ACTUALIZARE 12:35 Propaganda pentru război și mobilizare continuă, în Rusia. Un susținător al regimului de la Kremlin a izbucnit în lacrimi, în direct, în timp ce vorbea despre soldații ruși care mor în Ucraina, în timp ce conaționalii lor fug de luptă. I-a acuzat pe cei care nu răspund mobilizării că sunt „niște gunoaie”, dar nu și-a exprimat dorința de a face chiar el acest sacrificiu. Rușii atacă pentru prima oară Zaporojie cu drone iraniene

ACTUALIZARE 11:10 Forţele militare ruse au atacat vineri oraşul Zaporojie – centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume din sudul Ucrainei – utilizând, pentru prima oară, drone iraniene, conform şefului administraţiei militare regionale Oleksandr Staruh, citat de agenţiile de presă EFE şi Ukrinform.

Staruh a indicat pe canalul său Telegram că „astăzi, ocupanţii au utilizat pentru prima oară drone” împotriva oraşului Zaporojie, controlat de Kiev, şi că aparate de fabricaţie iraniană de tip Shahed-136, cunoscute şi ca ‘drone kamikaze’, au fost utilizate anterior în alte părţi ale Ucrainei. Ucraina garantează ”viaţa şi siguranţa” soldaţilor ruşi care se vor preda

ACTUALIZARE 10:30 Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov a declarat că Ucraina garantează ”viaţa şi siguranţa” soldaţilor ruşi care se vor preda. „Garantăm viaţa, siguranţa şi dreptatea tuturor celor care vor renunţa imediat la luptă”, a declarat ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov într-un mesaj video către armata rusă. „Încă puteţi salva Rusia de la tragedie şi armata rusă de la umilire”, a subliniat el. Blinken: SUA sunt pregătite pentru o soluție diplomatică în Ucraina, dar Rusia și Putin nu au arătat niciun interes pentru diplomație

ACTUALIZARE 10:40 Statele Unite ale Americii sunt „pregătite” să caute o soluţie diplomatică cu Rusia la conflictul din Ucraina, a declarat joi secretarul de stat american Antony Blinken, exprimându-şi regretul că Moscova merge „în direcţia opusă”, transmite EFE, potrivit Agerpres. „Atunci când Rusia va arăta în mod serios că este dispusă să urmeze calea dialogului, noi vom fi pregătiţi. Vom fi acolo”, a afirmat Blinken într-o conferinţă de presă la Lima, capitala Peru, unde efectuează o vizită oficială. Cu toate acestea, şeful Departamentului de Stat a declarat că, „din păcate, în acest moment totul arată spre direcţia opusă”, menţionând aici mobilizarea rezerviştilor, tentativa de anexare a teritoriilor ucrainene şi ameninţările nucleare ale preşedintelui rus Vladimir Putin. „Adevărul este că Rusia şi preşedintele Putin nu au arătat absolut niciun interes pentru diplomaţie”, a constatat el. Sute de cadavre găsite la Harkov după plecarea Rusiei

ACTUALIZARE 9.50 După ce rușii au plecat din regiunea Harkov, unde forțele ucrainene au recâștigat o mare suprafață din teritoriu în septembrie, au fost găsite cadavrele a 534 de civili, inclusiv 19 copii, a declarat Serhiy Bolvinov de la Poliția Națională din Harkiv, scrie The Guardian. 447 de cadavre au fost găsite în Izium, relatează Reuters. Bolvinov a mai spus că anchetatorii au găsit dovezi că 22 de locuri au fost folosite ca „săli de tortură”. Rusia nu a făcut comentarii privind aceste afirmații. Zelenski: Va veni și ziua pentru eliberarea Crimeii ACTUALIZARE 9.30. Volodimir Zelenski: „De la 1 octombrie, peste 500 de kilometri pătrați de teritoriu și zeci de așezări au fost eliberate și stabilizate după referendumul fals rusesc, doar în regiunea Herson. Sunt succese și pe frontul de est. Cu siguranță va veni și ziua în care vom raporta despre succesele din regiunea Zaporojie, din acele zone care sunt încă sub controlul ocupanților. Va veni ziua în care vom vorbi și despre eliberarea Crimeii. Această perspectivă este evidentă. De asemenea, că mai avem până acolo, mai sunt multe de îndurat, multe de făcut. Atât pentru ucraineni, cât și pentru partenerii noștri – toți cei care prețuiesc libertatea și dreptul internațional.” De ce arme are nevoie Ucraina pentru campania de iarnă. Discuții secrete cu SUA pentru livrarea de sisteme Patriot și avioane F-

16 ACTUALIZARE 8.30 Pe măsură ce trupele ucrainene trec ca prin brânză prin liniile de apărare rusești, Kievul își modifică lista de arme pe care vrea să le primească din Occident, în timp ce soldații săi se pregătesc să își fortifice pozițiile în așteptarea luptelor grele din această iarnă, potrivit Politico.

În capul listei se află noi sisteme de apărare antiaeriană pe fondul temerilor că Vladimir Putin va intensifica atacurile împotriva țintelor civile în timp ce liniile sale de pe front se prăbușesc. „Ucraina a reușit să prevină majoritatea atacurilor rusești, dar ne putem aștepta la mai multe atacuri cu rachete ale Rusiei împotriva infrastructurii critice ucrainene” în următoarele săptămâni, a spus într-un interviu fostul șef al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Rasmussen se întâlnește săptămâna aceasta cu oficiali americani la Washington. Acesta a venit cu o misiune de la Kiev, acolo unde a lucrat cu consilierul lui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, pentru a dezvolta Pactul de Securitate de la Kiev – un plan care încurajează puterile occidentale să ofere garanții de securitate pe termen lung Ucrainei, inclusiv sprijin constant cu echipamente pentru susținerea efortului de război și reconstruirea industriei de apărare a Ucrainei așa încât Kievul să poată să își producă propriile sale arme în următorii ani.

Sistemele de apărare antiaeriană au lipsit din ajutorul militar în valoare de 625 de milioane de dolari anunțat marți de administrația Biden, care în schimb s-a concentrat mai mult pe sisteme precise de artilerie, lansatoare de rachete și muniție.

Podoliak, la Digi24.ro: Rusia va exploda ca un butoi cu pulbere și se va ajunge la un scenariu revoluționar extrem de dur

ACTUALIZARE 8.10 Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, într-un interviu pentru Digi24.ro, că pierderile suferite de Putin în fața contraofensivei ucrainene în Estul și în Sudul Ucrainei reprezintă începutul sfârșitului pentru liderul de la Kremlin. Podoliak susține că situația din Rusia „va exploda ca un butoi cu pulbere”, arată Digi24.ro.

Alexandru Rotaru: Președintele Zelenski a declarat că după semnarea decretului pentru anexarea celor patru regiuni ale Ucrainei, nu mai aveți ce discuta cu Putin și negocierile vor fi purtate doar după sfârșitul regimului Putin. În ce fel s-ar putea încheia regimul Putin, pornind, inclusiv, de la faptul că ați spus că Putin are clone și ei ar putea continua acest regim cât le convine ?

Mihailo Podoliak: Nu este vorba despre dublurile sau triplurile lui Putin. Problema este că Rusia se află într-o etapă incipientă a unor turbulențe majore și a unei situații care va duce la revoluție. Rusia pierde războiul, Rusia va fi învinsă, din punct de vedere tactic, încă de multe ori, iar odată cu reîntoarcerea teritoriilor aflate sub ocupație, în Rusia se vor acutiza transformările politice. Pot fi și acțiuni de proteste în stradă și, chiar dacă astăzi puterea din Rusia încă deține controlul protestelor în orașe, după ce vor începe să moară în masă cei mobilizați forțat, iar Rusia, încercând să compenseze pierderile armatei profesioniste, a mobilizat forțat destul de mulți oameni. Acești oameni foarte slab pregătiți vor ajunge în zonele în care sunt lupte unde, credem noi, vor crește ritmul în care mor soldații ruși. Acesta va fi un factor de presiune din interior pe sistemul politic din Rusia.

Rușii au încercat să recruteze luptători din Regimentul Azov: „Voi luptați bine. Haideți să distrugem SUA și Occidentul împreună”

ACTUALIZARE 8.00 Reprezentanții GRU, serviciul de informații al armatei ruse, au încercat să recruteze luptători ai Regimentului Azov, după ce aceștia au fost eliberați din captivitate. Dezvăluirea a fost făcută de Bohdan Krotevici, unul dintre comandanții acestor ultranaționaliști ucraineni, care au fost integrați în unitățile din Garda Națională ucraineană, relatează publicația ucraineană pravda.com.ua. Deși Moscova îi detestă pe oamenii din Regimentul Azov, pe care îi numește „naziști”, se pare că le recunoaște calitățile de luptători și n-ar avea o problemă cu recrutarea lor.

„Voi luptați bine. Haideți să distrugem Occidentul și SUA împreună!” – așa a sunat propunerea făcută de reprezentanții spionajului militar rusesc pentru cei din Regimentul Azov, potrivit lui Bohdan Krotevici. Luptătorii din Regimentul Azov au avut însă o opinie unanimă: „Ei sunt dușmanii noștri. Noi suntem armata ucraineană. Ucraina este patria noastră”, a povestit Bohdan Krotevici într-o conferință de presă susținută joi. Regimentul Azov, care are rădăcini de extremă dreapta şi ultranaţionaliste, a fost una dintre cele mai proeminente formaţiuni militare ucrainene care au luptat împotriva Rusiei în estul Ucrainei, remarcându-se în special prin rezistența pe care a opus-o în uzina Azovstal din Mariupol. Rusia a făcut referire cu regularitate la Regimentul Azov în sprijinul afirmaţiei sale că Ucraina este controlată de „fascişti”.

Propaganda rusă de stat i-a comparat pe combatanţii regimentului Azov cu naziştii din Al Doilea Război Mondial.

ACTUALIZARE 7.50 Preşedintele american Joe Biden a apreciat că ameninţările ruse de a folosi arme nucleare în conflictul din Ucraina pun lumea în pericol de „Armageddon” pentru prima dată de la criza rachetelor din Cuba, în plină desfăşurare a Războiului Rece. Este un avertisment dur cu privire la pericolele din spatele amenințărilor nucleare ale lui Vladimir Putin, în timp ce Moscova continuă să se confrunte cu eșecuri militare în Ucraina, scrie CNN.

„Pentru prima dată de la criza rachetelor din Cuba, avem o amenințare directă cu folosirea unei arme nucleare dacă lucrurile continuă pe drumul pe care sunt acum”, a avertizat Biden în timpul unor declarații făcute la o strângere de fonduri la New York , unde a subliniat că Vladimir Putin „nu glumea” făcând aceste ameninţări. „Nu ne-am confruntat cu perspectiva unui Armagheddon de la Kennedy și criza rachetelor din Cuba. Nu cred că poți (utiliza) cu ușurință o armă nucleară tactică fără să ajungi la Armagheddon”, a adăugat el. Vladimir Putin „nu glumeşte când vorbeşte despre potenţiala utilizare a armelor nucleare tactice sau a armelor biologice sau chimice, pentru că armata lui, s-ar putea spune, este foarte ineficientă”, a apreciat preşedintele american.

Cele mai recente informații despre evenimentele din Ucraina

  • Centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, este „evident” ucraineană, în ciuda faptului că Moscova și-a însușit-o și s-a declarat proprietara uzinei după anexarea regiunii, a arătat joi directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.
  • Uniunea Europeană a adoptat un nou pachet de sancţiuni economice şi individuale împotriva Rusiei, ca urmare a anexării ilegale a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, anunță un comunicat postat joi pe site-ul Consiliului UE.
  • Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a cerut, joi, arme liderilor europeni, pentru a împiedica „tancurile rusești să ajungă la Varşovia sau Praga”, la şapte luni de la începerea invaziei rusești în Ucraina.
  • Ucraina a anunţat joi că a eliberat în ultima săptâmână mai mult de 400 de kilometri pătraţi din teritoriile ocupate de Rusia în sudul acestei ţări, trupele ruse confruntându-se cu o contraofensivă ucraineană, informează AFP.
  • Un sondaj recent arată că 73% dintre cetățenii americani au fost de acord ca țara lor să continue să sprijine Ucraina, în ciuda amenințărilor Rusiei cu folosirea armelor nucleare, a raportat agenția Reuters, citată de The Kyiv Independent.
  • Moscova a afirmat joi că rămâne „pe deplin angajată” principiului de a nu permite niciodată declanşarea unui război nuclear, în condiţiile în care există tot mai multe temeri privind o posibilă dramatică escaladare după şapte luni de conflict armat cu Ucraina, informează Reuters
  • Ucrainenii au publicat imagini cu un tanc rusesc pe care era arborat steagul alb. În videoclip, tancul este înconjurat de soldați ucraineni, iar cei doi ruși ies din vehiculul militar și se predau.