OMS acuză UEFA de zădărnicirea combaterii pandemiei. Numărul cazurilor de COVID-19 în ţările ce găzduiesc EURO 2020 a crescut
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat un atac dur la UEFA și organizarea țărilor care găzduiesc meciurile de fotbal. Ministrul german de interne, Horst Seehofer, a remarcat faptul că ”încă o dată aspectul comercial” primează în faţa protejării sănătăţii populaţiei.
”Nu este vorba doar despre partidele în sine, ci şi de alte evenimente conexe” competiţiei EURO 2020, a atras atenţia responsabila pentru urgenţe a OMS-Europa, Catherine Smallwood, adăugând că acelaşi lucru este valabil pentru orice eveniment cu participare numeroasă, de exemplu concertele.
Mesajul său principal este că sistemele de sănătate trebuie să fie pregătite pentru a răspunde unor creşteri puternice a cazurilor de COVID-19 care au ca origine EURO 2020.
De asemenea, OMS a avertizat că Europa, unde pentru prima dată în ultimele 10 săptămâni numărul cazurilor de COVID-19 a început din nou să crească, riscă un nou val epidemic în toamnă dacă nu se menţin măsurile de precauţie.
Conform OMS, sunt întrunite cele trei condiţii necesare pentru apariţia unui nou val epidemic: noile variante ale coronavirusului (în special varianta Delta), rata redusă de vaccinare şi sporirea contactelor sociale.