ROPRES

Olaf Scholz: Rusia va trebui să recunoască faptul că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie

Distribuiți acest articol!

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi – în cadrul summitului G20, care se desfăşoară în insula Bali (Indonezia) – că mai devreme sau mai târziu Rusia va trebui să accepte că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie a acestui conflict.

„Până la urmă va trebui să vină momentul în care Rusia să recunoască şi să accepte că trebuie să iasă din această situaţie, iar una dintre cerinţe este retragerea trupelor” de pe teritoriul Ucrainei, a afirmat Olaf Scholz într-o conferinţă de presă, potrivit agențiilor EFE și Agerpres.

Referitor la propunerea în zece puncte pentru a se ajunge la pace în Ucraina prezentată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cancelarul german a reiterat că „ceea ce este important acum este ca Rusia să pună capăt războiului de agresiune şi să-şi retragă trupele”.

Aceasta este baza pentru a se ajunge la o situaţie în care să poată fi negociată pacea, o pace care să nu poată fi dictată din perspectiva Rusiei, pentru că nici Ucraina şi nici comunitatea internaţională nu ar accepta aceasta, a subliniat Olaf Scholz.

Cancelarul german s-a exprimat în favoarea menţinerii dialogului cu preşedintele rus Vladimir Putin, aşa cum a făcut-o personal în ultimele luni.

„Consider că este corect să existe un dialog constant în cadrul căruia să discutăm tocmai aspectele pe care le vedem diferit”, a spus el, evocând că a purtat discuţii nu doar cu preşedintele ucrainean, ci şi cu liderul rus înainte şi în timpul războiului.

Scholz: „Multe ţări care s-au abţinut să condamne invazia Rusiei în sinea lor sunt convinse că acest război este nedrept şi inutil”


Scholz s-a referit de asemenea la proiectul de acord G20 în care se spune clar, potrivit lui, că „acest război de agresiune este inacceptabil”, că trebuie depuse toate eforturile pentru a contracara impactul pe care îl are asupra restului lumii şi că „utilizarea armelor nucleare iese din discuţie”.

„Acesta este consensul care câştigă treptat teren aici”, a afirmat cancelarul german, calificând drept „deosebit de valoros” faptul că această abordare „a căpătat o asemenea importanţă” la acest summit şi că s-a ajuns la un acord cu privire la o declaraţie finală pe care, din acest punct de vedere, „nimeni nu o respinge”.

În acest sens, cancelarul german s-a referit la Adunarea Generală a ONU în cadrul căreia a existat o „majoritate clară” în problema condamnării Rusiei şi a războiului de agresiune rusesc.

Evocând existenţa „altor puncte de vedere”, Scholz a subliniat că multe ţări care s-au abţinut să condamne invazia Rusiei „în sinea lor sunt convinse că acest război este nedrept şi inutil”.


Distribuiți acest articol!

S-ar putea să-ți placă și...