Oamenii de știință avertizează: Pământul s-ar putea îndrepta spre o catastrofă mai mare decât extincția dinozaurilor

Omenirea s-ar putea îndrepta alert către o catastrofă mult mai gravă decât dispariția dinozaurilor, avertizează un om de știință din Australia. 

Creșterea continuă a emisiilor de dioxid de carbon și încălzirea globală accelerată ar putea duce la extincția rasei umane într-un viitor nu prea îndepărtat, la scara istoriei, susține Andrew Glikson. Iar pandemia de covid-19 nu face decât să distragă atenția de la acțiunile legate de protejarea mediului înconjurător.

Glikson este cercetător la Universitatea Națională din Australia și a elaborat o lucrare în care arată că omenirea se îndreaptă cu pași siguri spre extincție. Concluzia a fost bazată pe mai mulți indici ai unei catastrofe iminente care se pare că ar fi apărut și în alte momente cruciale din istoria Terrei, precum sfârșitul erei dinozaurilor, în urmă cu 66 de milioane de ani, dar și o altă extincție în masă care a avut loc acum 55 de milioane de ani. În ambele cazuri, creșterea alarmantă a emisiilor de dioxid de carbon a fost un factor cheie care a determinat creșterea temperaturilor globale și a nivelului mării.


De exemplu, înainte de dispariția dinozaurilor, oceanele au devenit foarte acide și aproximativ 80% dintre specii au dispărut.

Nivelurile de dioxid de carbon din aer se îndreaptă spre niveluri mai mult decât îngrijorătoare pe întregul glob. Comparativ, înainte de epoca industrială, la sfârșitul secolului al 18-lea, nivelul de dioxid de carbon din aer era de 300 de părți/milion. În februarie 2020, numărul a atins 414,1 părți/milion, iar cantitatea totală a gazelor cu efect de seră a atins aproape 500 de părți/milion.

În afară de acest factor, mai există alte câteva motive pentru care Glikson crede că ne îndreptăm cu siguranță spre extincție: un milion de specii de plante și animale sunt în pericol de dispariție, conform ONU, temperaturile în continuă creștere în zonele arctice și topirea masivă a ghețarilor, extinderea climatică a regiunii tropicelor la o rată de până la 111 kilometri într-un deceniu, intensificarea activității ciclonice.

Concluzia lui Glikson este una pe cât de simplă, pe atât de dramatică: „Dacă mergem pe actuala traiectorie, riscăm ca cele mai multe zone de pe Pământ să devină ostile vieții. O tragedie planetară pe care ne-o facem cu mâna noastră”.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: