„O singură asistentă a încercat să o ajute, medicul a dat-o afară”. Declarații cutremurătoare ale fratelui Alexandrei, tânăra moartă în spitalul din Botoșani

Singura care a încercat să o ajute pe Alexandra, tânăra de 26 de ani care a murit la Spitalul Județean Botoșani, a fost o asistentă medicală, care ar fi mers la doctorița de gardă, dar aceasta ar fi dat-o afară, spune Vlad Miron, fratele femeii.

Bărbatul a declarat, miercuri, la Digi 24, că va da în judecată spitalul și pe medicii care nu au intervenit, în pofida mesajelor disperate pe care tânăra le-a trimis, rugându-i să o ajute, după ce sarcina i se oprise din evoluție și ea avea dureri crunte.

„Și un criminal cred că mai are milă câteodată”
Alexandra – mamă a trei copii cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani – a murit vineri dimineață la maternitatea din Botoșani, după ce a trimis mesaje pe parcursul nopții atât medicului de gardă, cât și medicului curant, rugându-i în zadar să o opereze.

Ultimul mesaj al Alexandrei a fost către mama sa: „Nu am aer”.

„Ultimul mesaj i l-a dat mamei. Atunci, mama s-a urcat în mașină și s-a dus la maternitate, dar era prea târziu.
Nu se aștepta nimeni, mama este și ea cadru medical, nu bag toate cadrele medicale în aceeași oală, sunt și medici care își fac datoria, medici dedicați. Dar pe aceștia nu pot să îi numesc medici.
(…)
Ei spun că au făcut tot ce au putut. Cum poți spune asta când vezi că fata aia te imploră să îi faci ceva și tu să îi spui să aștepte medicul curant? Și un criminal cred că mai are milă câteodată.
Singura care a încercat să facă ceva pentru ea a fost o asistenta de gardă. A sunat medicii, i-a făcut un calmant, s-a dus la cabinetul doctoriței și ea a dat-o afară din cabinet. (…)
Doctorița era acolo, nu știu ce făcea, ce aștepta. Poate aștepta bani, dar cui să-i dea dacă nu a venit nimeni? De ce trebuie să se paseze responsabilitatea de la unul la altul?”, a declarat, la Digi 24, fratele tinerei de 26 de ani.
„Mulți oameni au pățit la fel”
Întrebat despre acțiunile de solidaritate din oraș, unde zilnic câteva zeci de persoane au ieșit în stradă, cerând „dreptate pentru Alexandra”, fratele tinerei a spus că mulți au avut experiențe nefericite la Spitalul Județean, fiind vorba despre aceleași doctorițe:

„Mulți oameni au pățit la fel, doar că nu s-au întâmplat tragedii. Mulți se revoltă pentru că au trăit pe pielea lor.
Mi se și blochează telefonul cu mesaje cu cazuri pe care le-au pățit și ei, foarte multe cazuri, cam aceiași doctori.
Nu e prima dată când se întâmplă, dar ei au avut noroc și au trăit”.
Bărbatul a mai spus că va în judecată și spitalul, și medicii: „Ei trebuie să plătească, să fie pedepsiți penal. Vreau să văd că fac ani și de pușcărie, să se facă dreptate, să nu mai pățească altcineva așa ceva”.
Angel Călin, managerul Spitalului Județean Mavromati din Botoșani, a fost eliberat din funcție, miercuri, de Consiliul Județean Botoşani, în subordinea căruia se află spitalul. Demiterea lui Angel Călin vine la aproape o săptămână de la moartea tinerei de 26 de ani care a fost ignorată o noapte întreagă de medici, deși ajunsese la spital cu dureri și sângerări.

Alexandra Ivanov, tânăra de 26 de ani care a murit după o noapte de spitalizare la maternitatea din Botoşani, a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina care i se oprise din evoluţie era „complicată infecţios”, arată medicii legiști în certificatul constatator al decesului.

Femeia, mamă a trei copii, a fost internată joi seară, însă timp de şapte ore niciun cadru medical nu a consemnat în fişa sa medicală manevre de îngrijire sau intervenţii terapeutice, arată un raport preliminar al Direcției de Sănătate Publică Botoșani.