O nouă misiune pe partea întunecată a Lunii. Ce vor să afle cercetătorii?

Profitând de faptul că în această zonă a satelitului nostru natural nu ajung semnalele radio emise de pe Terra, oamenii de știință vor să înceapă un proiect ambițios.

Astfel, o sondă va fi trimisă pe partea întunecată a Lunii și va purta cu ea un radiotelescop, numit DAPPER (Dark Age Polarimetry Pathfinder).

Acest instrument va putea capta semnale emise cu mult timp în urmă, la doar câteva milioane de ani după nașterea Universului.

Energia care exista atunci în Univers, produsă de norii de hidrogen, poate fi analizată chiar și acum, sub forma unor semnale radio care provin din spațiu.

Desigur, aceste semnale, transmise pe diferite lungimi de undă, sunt foarte slabe. În plus, este dificil să fie captate de un telescop de pe Pământ, pentru că intervine bruiajul produs de atmosfera terestră și de undele radio emise de noi.

De aceea, cercetătorii au ales să trimită un telescop pe partea întunecată a Lunii, unde nu există nici atmosferă, nici unde radio.

Specialiștii mai au de trecut însă o provocare serioasă: cum pot fi trimise datele astfel colectate de DAPPER pe Pământ, din moment ce Luna blochează semnalele radio?

Pentru a rezolva această problemă, telescopul ar putea beneficia de următoarea misiune selenară plănuită de NASA – Artemis, scrie Universe Today.

Misiunea Artemis are ca scop reluarea explorării umane pe Lună, în următorii 10 ani. O partea a misiunii este Lunar Gateway.

Aceasta va fi o stație spațială care va ajunge pe orbita Lunii și va fi utilizată ca laborator de cercetare, hub de comunicații și depozit pentru roboți și rovere selenare.

Astfel, stația spațială Lunar Gateway ar putea fi folosită și pentru a prelua datele comunicate de DAPPER și a le transmite mai departe, spre Pământ.


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: